Geneza 4 BIV2014

1. Adam, la Eva, a intrat Și-apoi cu ea s-a-mpreunat. Eva, pe lume, a adus Un fiu și nume Cain i-a pus, Zicând apoi copilului: „Cu ajutorul Domnului Iată, un om am căpătat!”

2. A mai născut încă odat’ Și un alt fiu a dobândit – Pe-acesta, Abel l-a numit. Plugar fu Cain, și s-a făcut – Abel – cioban, când a crescut.

3. Cain dete-o jertfă Domnului, Din roadele pământului; Aceasta e o jertfă care Este drept jertfă de mâncare.

4. Abel a procedat la fel: O jertfă a adus și el, Din oile întâi născute În turma sa – foarte plăcute Fiind în fața Domnului.

5. Privind la Cain și jertfa lui, Domnul nu S-a prea bucurat, Iar Cain atunci s-a mâniat.

6. Domnul, văzând că e furios, I-a spus: „Geaba ești mânios.

7. De faci doar bine, negreșit, Oricând bine vei fi primit. De faci rău, fii încredințat Cum că pândit ești de păcat! El, chiar la ușă, stă ascuns Și-ndată-n casă ți-a pătruns. Dorința lui te urmărește; Dar fii atent și-l stăpânește!”

8. Cain, către Abel, a grăit: „Haidem la câmp!” – și l-a momit Cu vorba, căci i-a hotărât Soarta. Pe câmp l-a omorât.

9. Pe Cain, Domnul l-a întrebat: „Vești despre Abel, n-ai aflat?” „Nu știu nimic” – el s-a răstit – „Eu trebuia a-l fi păzit?!”

10. „Cain! Ce-ai făcut cu frate’tău, De sângele trupului său Strigă la Mine din pământ? De ce nu scoți nici un cuvânt?!

11. Acum, și tu ești blestemat Și izgonit, căci ai vărsat Sânge. Pe Abel l-ai ucis! Ogoru-acesta și-a deschis Gura, din mâna ta să bea Viața, ce-n sânge se scurgea.

12. Pământul, când ai să-l muncești, Zadarnic ai să te-ostenești. Degeaba ai să ari tu, glia, Căci nu-ți va da ea, bogăția, Iar munca ta pieri-va-n vânt! Pribeag vei fi pe-acest pământ!”

13. „Pedeapsa asta e prea mare” – Răspunse Cain – „nu pot eu care,

14. De Tine, am fost izgonit, S-o duc. E de nesuferit! Va trebui să mă ascund. Doar în pământ să mă afund, De nimeni să nu fiu găsit, Căci de toți pot fi omorât.

15. „Oriunde, tu te vei afla, Aceasta nu se va-ntâmpla. De cumva Cain va fi ucis, De șapte ori – așa am zis – El o să fie răzbunat!” Apoi, Domnul, un semn, i-a dat Și astfel, după cum i-a zis, De nimeni nu va fi ucis.

16. Cain, de la Domnul, a plecat Și-n țara Nod s-a așezat – La est de Eden era ea; Prin „Nod”, „fugă” se-nțelegea.

17. Cain, cu nevasta, s-a culcat, Iar ea născut-a un băiat. Enoh, copilul s-a numit Și o cetate-a construit.

18. Urmașul lui Enoh era Irad, care și el avea Urmaș pe-acel Mehuiael; La rând venea Metușael. Lameh, cel care i-a urmat,

19. Două neveste și-a luat: Ada, întâia se chemase, Iar după ea, Țila urmase.

20. Iabal, din Ada, s-a născut; Iar din Iabal au apărut, Cei cari în cort au locuit Și vitele le-au îngrijit.

21. Iubal, fratele lui Iabal, Pe cei ce cântă din caval Și alăută, i-a făcut.

22. Țila, la rându-i, a născut Pe Tubal-Cain, ce făurea Unelte din metal. Tot ea, A zămislit apoi și-o fată – Naama, ea a fost chemată.

23. Lameh a zis nevestelor: „Ascultați-mă dragilor: Astăzi, un om am omorât, Pentru că omul m-a lovit.

24. Dacă e Cain, de șapte ori, Lameh, de șaptezeci de ori – Tot câte șapte, numărat – Are să fie răzbunat.”

25. Adam cu Eva s-a culcat, Iar ea născu un alt băiat. Acel copil, Set, se numise, Căci Eva, despre el, gândise: „În loc la Abel, l-am primit” – Set, însemnând „Înlocuit”.

26. Un fiu, și Set a căpătat, Care Enos a fost chemat. De-atunci doar, oamenii din lume, Chemat-au al Domnului Nume.