Logo
🔍

Geneza 4 BVA

«

1. Adam a cunoscut-o intim pe soția lui numită Eva, care a rămas însărcinată; și a născut pe Cain. Ea a zis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am adus în existență un om!”

2. Apoi ea a născut un alt copil care s-a numit Abel – fratele lui Cain. Abel a devenit cioban, iar Cain era agricultor.

3. După un timp, Cain a oferit lui Iahve un sacrificiu din recolta pe care o produsese pământul (lucrat de el).

4. A oferit și Abel un sacrificiu din primele oi care i se născuseră în turma lui și din grăsimea acestora. Iahve a privit cu aprobare spre Abel și spre sacrificiul lui;

5. dar a privit cu dezaprobare spre Cain și spre sacrificiul oferit de el. Atunci Cain s-a supărat foarte rău; și acest lucru a fost vizibil pe fața lui.

6. Iahve a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat și de ce ai o față atât de tristă?

7. Dacă faci (ce este) bine, oare nu vei fi aprobat? Dar dacă tu faci ce este rău, să știi că păcatul te urmărește insistent. Dorința pe care ți-o insuflă el, te obsedează; dar tu să fii stăpânul lui!”

8. Cain a vorbit fratelui lui, care se numea Abel. El i-a zis: „Să mergem pe câmp!” Și atunci când au ajuns pe câmp, Cain l-a lovit pe fratele lui numit Abel; și l-a omorât.

9. Apoi Iahve a zis lui Cain: „Unde este fratele tău – Abel?” El a răspuns: „Nu știu! Oare sunt eu paznicul fratelui meu?”

10. Iar Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Să știi că se aude din pământ o voce care strigă la Mine! Este vocea sângelui fratelui Tău!

11. De-acum încolo ești blestemat și expulzat din acest teren care a înghițit sângele fratelui tău!

12. Atunci când vei lucra pământul, el nu îți va mai oferi recolte bogate. Vei fi într-o permanentă deplasare pe pământ și vei fugi mereu pe el!”

13. Cain a zis lui Iahve: „Pedeapsa mea este exagerat de mare și insuportabilă.

14. Constat că Tu mă expulzezi astăzi de pe acest pământ! Va trebui să mă ascund de fața Ta și voi fi un pelerin care tot fuge pe suprafața pământului. Apoi, oricine mă va găsi, mă va omorî…”

15. Iahve i-a zis: „Dacă va omorî cineva pe Cain, el va fi răzbunat de șapte ori mai mult!” Apoi Iahve i-a oferit lui Cain un semn personal de recunoaștere, în baza căruia, oricine l-ar găsi, să nu îl omoare.

16. Cain a plecat din fața lui Iahve și a locuit în teritoriul numit (ulterior) Nod care era în partea de est a Edenului.

17. Cain a cunoscut-o intim pe soția lui care a rămas însărcinată. Ea a născut pe Enoh. Apoi Cain a construit un oraș pe care l-a numit ca pe fiul lui – Enoh.

18. În familia lui Enoh s-a născut Irad. În familia lui Irad s-a născut Mehuiael. În familia lui Mehuiael s-a născut Metușael; iar în familia lui Metușael s-a născut Lameh.

19. Lameh și-a luat două soții. Una se numea Ada, iar numele celeilalte era Țila.

20. Ada l-a născut pe Iabal. El a fost tatăl celor care locuiesc în corturi și care au turme.

21. Fratele lui se numea Iubal. Acesta a fost tatăl tuturor celor care cântă cu alăuta și cu fluierul.

22. Țila l-a născut pe Tubal-Cain. El a conceput diverse unelte din bronz și din fier. Sora lui Tubal-Cain s-a numit Naama.

23. Lameh le-a spus soțiilor lui: „Ada și Țila, ascultați-mă! Soții ale lui Lameh, fiți atente la ce vă spun! Am omorât un om pentru că m-a rănit. Am făcut acest lucru unui tânăr pentru că mă lovise.

24. Dacă va fi răzbunat Cain de șapte ori, atunci Lameh să fie răzbunat de șaptezeci de ori înmulțit cu șapte!”

25. Adam a cunoscut-o din nou (intim) pe soția lui. Aceasta a născut apoi un fiu pe care l-a numit Set, zicând: „Dumnezeu mi-a dat un alt descendent în locul lui Abel care a fost omorât de Cain.”

26. În familia lui Set s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să invoce numele lui Iahve.

»