Geneza 42 BTF2015
1. Și când Iacob a văzut că erau grâne în Egipt, Iacob a spus fiilor săi: De ce vă uitați unul la altul?
2. Și a spus: Iată, eu am auzit că sunt grâne în Egipt; coborâți acolo și cumpărați pentru noi de acolo; ca să trăim și să nu murim.
3. Și cei zece frați ai lui Iosif au coborât pentru a cumpăra grâne în Egipt.
4. Dar pe Beniamin, fratele lui Iosif, Iacob nu l-a trimis cu frații săi; căci spunea el: Nu cumva să i se întâmple vreo nenorocire.
5. Și fiii lui Israel au venit să cumpere grâne printre aceia ce veneau, pentru că era foamete în țara lui Canaan.
6. Și Iosif era guvernatorul peste țară și el era cel ce vindea la toți oamenii din țară; și frații lui Iosif au venit și s-au prosternat înaintea lui cu fețele lor la pământ.
7. Și Iosif a văzut pe frații săi și i-a recunoscut, dar s-a prefăcut străin față de ei și le-a vorbit aspru; și le-a spus: De unde veniți voi? Iar ei au spus: Din țara lui Canaan, pentru a cumpăra mâncare.
8. Și Iosif a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l-au recunoscut.
9. Și Iosif și-a amintit visele pe care le-a visat despre ei și le-a spus: Voi sunteți spioni; pentru a vedea goliciunea țării ați venit voi.
10. Iar ei i-au spus: Nu, domnul meu, ci doar pentru a cumpăra hrană au venit servitorii tăi.
11. Noi suntem toți fii ai unui singur bărbat; noi suntem bărbați drepți, servitorii tăi nu sunt spioni.
12. Și el le-a spus: Nu, ci pentru a vedea goliciunea țării ați venit voi.
13. Iar ei au spus: Servitorii tăi sunt doisprezece frați, fii ai unui singur bărbat în țara lui Canaan; și, iată, cel mai tânăr este astăzi cu tatăl nostru, iar unul nu este.
14. Și Iosif le-a spus: Aceasta este ceea ce v-am vorbit, zicând, Sunteți spioni;
15. Prin aceasta veți fi încercați: Pe viața lui Faraon, nu veți pleca de aici, decât dacă cel mai tânăr frate al vostru vine aici.
16. Trimiteți pe unul dintre voi și el să aducă pe fratele vostru și voi veți fi ținuți în închisoare, ca ale voastre cuvinte să fie încercate dacă este adevăr în voi, sau altfel pe viața lui Faraon, cu adevărat voi sunteți spioni.
17. Și i-a pus împreună sub pază trei zile.
18. Și Iosif le-a spus în a treia zi: Faceți aceasta și trăiți; fiindcă eu mă tem de Dumnezeu;
19. Dacă voi sunteți drepți, lăsați pe unul dintre frații voștri să fie legat în casa închisorii voastre; mergeți, cărați grâne pentru foametea caselor voastre;
20. Dar aduceți pe cel mai tânăr frate al vostru la mine; astfel cuvintele voastre vor fi verificate și nu veți muri. Și au făcut astfel.
21. Iar ei au spus unul altuia: Noi suntem într-adevăr vinovați referitor la fratele nostru, în aceea că noi am văzut chinul sufletului său, când ne-a implorat și am refuzat să îl ascultăm; pentru aceasta a venit această strâmtorare peste noi.
22. Și Ruben le-a răspuns, zicând: Nu v-am spus eu, zicând: Nu păcătuiți împotriva copilului; dar ați refuzat să ascultați? Și acum, iată, și sângele lui ne este cerut.
23. Și nu au știut că Iosif îi înțelegea, pentru că le vorbea printr-un traducător.
24. Și s-a întors cu spatele la ei și a plâns; și s-a întors la ei din nou și a vorbit îndeaproape cu ei și a luat pe Simeon de la ei și l-a legat înaintea ochilor lor.
25. Atunci Iosif a poruncit să le umple sacii cu grâne și să pună înapoi banii fiecărui bărbat în sacul lui și să le dea provizii pentru drum: și astfel le-a făcut.
26. Și au încărcat grâne pe măgarii lor și au plecat de acolo.
27. Și pe când unul dintre ei și-a deschis sacul ca să dea măgarului său nutreț la han, a văzut banii săi, pentru că, iată, aceștia erau la gura sacului său.
28. Și a spus fraților săi: Banii mei îmi sunt înapoiați; și, iată, sunt chiar în sacul meu; și i-a lăsat inima și s-au înspăimântat și și-au spus unul altuia: Ce este aceasta ce Dumnezeu ne-a făcut?
29. Și au venit la Iacob, tatăl lor, până în țara lui Canaan și i-au spus tot ceea ce li s-a întâmplat, spunând:
30. Bărbatul, care este domnul țării, ne-a vorbit aspru și ne-a luat de spioni ai țării.
31. Și noi i-am spus: Noi suntem drepți, nu suntem spioni,
32. Noi suntem doisprezece frați, fii ai tatălui nostru; unul nu este și cel mai tânăr este în această zi cu tatăl nostru în țara lui Canaan.
33. Și bărbatul, domnul țării, ne-a spus: Prin aceasta voi ști că voi sunteți drepți: lăsați pe unul dintre frații voștri aici cu mine și luați hrana pentru foametea caselor voastre și plecați,
34. Și aduceți pe cel mai tânăr frate al vostru la mine; atunci voi ști că voi nu sunteți spioni, ci sunteți cinstiți; astfel vă voi elibera pe fratele vostru, iar voi veți face comerț în țară.
35. Și s-a întâmplat, pe când își goleau sacii că, iată, legătura de bani a fiecărui bărbat era în sacul lui; și când ei și tatăl lor au văzut legăturile de bani, au fost înspăimântați.
36. Și Iacob, tatăl lor, le-a spus: Voi m-ați văduvit de copii; Iosif nu este și Simeon nu este și voi veți duce departe pe Beniamin; toate aceste lucruri sunt împotriva mea.
37. Și Ruben i-a vorbit tatălui său, spunând: Ucide pe cei doi fii ai mei dacă nu îl aduc înapoi la tine; predă-l în mâna mea și îl voi aduce din nou la tine.
38. Iar el a spus: Fiul meu nu va coborî cu voi, pentru că fratele lui este mort și a rămas singur; dacă i se întâmplă nenorocire pe calea pe care mergeți, atunci veți coborî perii mei cărunți cu întristare în mormânt.