Geneza 49 BIV2014

1. Iacov, fiii, și-a adunat, Și-a zis: „Iată că v-am chemat, Ca să vă spun ce o să fie, În vremea care o să vie.

2. Vă strângeți și atenți să stați Fii ai lui Iacov, și-ascultați Pe tatăl vostru, Israel: Astăzi, proroc vă va fi el!

3. Ruben, pe care l-am avut Întâiul – primul meu născut, Puterea și a mea tărie, Primul din toți în vrednicie, Mare întâi, puternic, falnic,

4. La fel ca apa de năvalnic – Pentru ceea ce a făcut, Întâietatea și-a pierdut. În patul meu, el s-a urcat: Suindu-te, mi l-ai spurcat!

5. Levi și Simeon sunt frați, Iar săbiile lor – aflați – Unelte sunt, de silnicie.

6. Nu vreau, sufletul meu să vie, Să stea la sfaturile lor. Nu vreau, în adunarea lor, Ca duhul să-mi fie vârât, Pentru că ei au omorât Mulți oameni, când s-au mâniat Și tot atuncea au tăiat Și vinele taurilor, Împinși de răutatea lor.

7. Mânia lor deci, blestemată Să fie, căci e prea turbată! Furia lor, de-asemenea – E prea sălbatică, și ea. În Iacov fi-vor împărțiți, Și în Israel risipiți.

8. Iudo, tu laude primești, De la ai tăi frați. Vrednic ești. Când brațul ți-l vei înălța, De ceafă îl vei înhăța, Pe-al tău dușman, iar fiii mei Ți se vor închina, și ei!

9. Acum, ascultă fiul meu: Tu – Iuda – ești un pui de leu! Tu te-ai întors de la măcel! Ca și un leu se culcă el – Ca o leoaică e culcat – De cine fi-va el, sculat?

10. În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.

11. Își va lega, de vrejul viței, Măgarul. Mânzul măgăriței, De cel mai bun butuc aflat În sânul viei, e legat; Hainele-n vin – fără-doială – Întotdeauna, și le spală. În sângele de struguri dat, Mantaua își va fi spălat.

12. Roșii de vin, sunt ochii lui, Iar dinți-au albul laptelui.

13. De-a lungul țărmului de mare – Unde corabia își are Liman – ședea-va Zabulon. Hotarul său, înspre Sidon, Se va întinde. Isahar

14. Este osos, ca un măgar, Care în grajduri e culcat.

15. Locul în care-i așezat, Îi e plăcut, și e măreț – Ținutul lui fiind de preț. Întotdeauna – când e greu – El este, învățat mereu, A-și apleca umărul lui, Și-a se supune birului.

16. Dan judecă pe-al său popor; E-n rândul semințiilor, Care se află-n Israel.

17. Ca și un șarpe va fi el. Ca o năpârcă, pe cărare, Făcând pe cel ce e călare – Când calul său va fi mușcat – Să cadă, neîntârziat.

18. În sprijinul lui Dumnezeu, Are nădejde duhul meu.

19. Iar peste Gad, sunt așteptate, În iureș, cete înarmate. Însă și Gad o să-i lovească Și-n iureș o să-i urmărească.

20. Așer dă hrană minunată, Făcându-le masa bogată, La împărați – căci lor le-o dă.

21. Ca o cerboaică slobodă, Este Neftali. Când vorbește, Cuvintele – frumos – rostește.

22. Vlăstar crescut lângă izvor, Al pomului cel roditor, E Iosif. Ramurile lui Trec peste coama zidului.

23. Niște arcași l-au ațâțat Și cu săgeți au aruncat Asupra lui. L-au urmărit Cu ură, dar n-au izbutit Să-i calce-n urmă, pe-al lui pas,

24. Căci arcul, tare, i-a rămas Și brațul i-a fost întărit De Cel care l-a sprijinit Pe Iacov – ajungând astfel, Păstor, stânca lui Israel.

25. Aceasta e lucrarea Lui, Lucrarea Dumnezeului În care crede tatăl tău. Tu vei avea sprijinul Său. Cu tine, Dumnezeu va sta. El te va binecuvânta, Din necuprinsele Lui zări, Cu multe binecuvântări. Are să-ți dea – neîndoios – Și binecuvântări de jos, Și binecuvântările Din pântec și din țâțele Femeilor, de pe pământ, Care-n al tău neam, mame sânt.

26. Astfel, acuma, fiul meu, Față de ce am primit eu – De binecuvântări vorbesc – Cu mult mai mult, a tale cresc. Cât dealurile veșnice Sunt ele și sunt strașnice – Tu ești deasupra tuturor, Căci tu ești domn al fraților, Și binecuvântări îți vin Peste-al tău creștet. Beniamin

27. E ca un lup ce bântuie, Mâncând în zori, ce sfâșie, Iar seara, fi-va împărțită Prada ce-n zori a fost răpită.”

28. Ăștia-s cei doisprezece frați, De Iacov binecuvântați. Din fiecare, în ăst fel, O seminție-n Israel, A apărut. Când i-a chemat Iacov, la el, au căpătat – Pe rând – atuncea, fiecare, Câte o binecuvântare. Ele au fost deosebite – Două la fel, n-au fost rostite.

29. Iacov i-a binecuvântat Și-apoi, poruncă le-a lăsat: „Eu mor. Când mă înmormântați, Mă duceți și mă așezați Alături de părinții mei. În peștera aceea-s ei, Ce e-n al lui Efron ogor; Acolo e mormântul lor.

30. Locul de veci, doresc să-l am, În peștera lui Avraam, Din Canaan, zisă Macpela. Stăpân i-a fost Hetit-acela – Efron – care ogor își are, Față în față, chiar cu Mamre.

31. Acolo-i îngropat Avram; De-asemenea, acolo am – Și eu – pe Lea, îngropată. Ea-i, lângă Sara, așezată, Lângă Rebeca și Isac. Să faceți după al meu plac: Trupul, de-aici, să mi-l luați, Și-acolo să mi-l îngropați.

32. Câmpul acela-i cumpărat, Drept loc pentru înmormântat – Cu peșteră și cu pomet, Cu tot ce are – de la Het.”

33. Astfel, Iacov a isprăvit, Fiilor săi, de poruncit. Și-a tras picioarele în pat Și sufletul, apoi, și-a dat, Fiind și el – la rândul lui – Adăugat poporului, Din care, parte a făcut, Și la ai săi părinți, trecut.