Geneza 5 BIV2014

1. Iată acum, cartea de neam A seminției Lui Adam,

2. De când oameni, Domnu-a zidit Și pe bărbat „om” l-a numit, Și a fost așezat în rai. Știm ce-au făcut acolo. Hai Acuma, să începem: deci,

3. Avea o sută și treizeci De ani, Adam, când a primit Un fiu, ce-i semăna leit;

4. Set, îi dăduse numele, Și-a mai trăit opt secole. Degeaba, timpul n-a trecut – Mulți fii și fiice-a mai avut.

5. La nouăsute treizeci ani, Adam, împovărat de ani, S-a dus să doarmă în pământ, Precum spusese Domnul Sfânt.

6. Un secol și cinci ani avea Set, când Enos i se năștea.

7. După Enos, a mai trăit, Opt sute șapte, și-a murit

8. La nouăsute doișpe ani.

9. Apoi, la nouăzeci de ani, Cainan urmă după Enos,

10. Care-a trăit și el, frumos, Exact optsute cinșpe ani –

11. La nouăsute unșpe ani, Enos, din lume, s-a sfârșit.

12. Cainan, iute, a zămislit Un fiu, numit Mahalaleel.

13. Apoi, a mai trăit, și el, Optsute patruzeci de ani –

14. La nouăsute zece ani, S-a dus și el, de s-a „culcat”.

15. Iared e cel ce i-a urmat Fiului său, Mahalaleel – Care l-a zămislit pe el La șasezeci și cinci de ani.

16. Optsute și treizeci de ani, A mai trăit Mahalaleel –

17. Pe urmă, a murit și el, La optsute nouă’șicinci ani.

18. Optsute șaizeci și doi ani Avea Iared, când a venit

19. Enoh pe lume, și-a trăit Apoi, încă opt secole –

20. Avut-a toate zilele, De nouă secole și-apoi Adăugă șaizeci și doi De ani, la ele, numărat.

21. La șaizeci’cinci de ani aflat, Enoh primi și el, un fiu – Metusala. Până târziu,

22. Enoh, cu Domnul, a umblat – Trei secole. Când a plecat –

23. Căci nimeni nu l-a mai zărit, Pentru că Domnul l-a răpit –

24. Trei secole a numărat, La care s-au adăugat Încă șaizeci și cinci de ani.

25. O sută optzeci’șapte ani, Metusala a împlinit, Când, pe Lameh, l-a dobândit.

26. El, șapte secole, a dus, La care-apoi i s-au mai pus Încă optzeci și doi de ani.

27. Iată acum dar, ai săi ani: Secole-n număr avea nouă, Și-a mai făcut șaizeci și nouă De ani, și-aceștia au fost toți. El a avut, printre nepoți –

28. De la Lameh – pe unu-anume: Noe fusese al său nume.

29. Lameh dar, la a sa vedere – „Noe” înseamnă „Mângâiere” – A cuvântat în acest fel: „Iată că Noe e acel Prin care mă voi mângâia De toată osteneala mea, Venită din acest pământ, Ce-i blestemat de Domnul Sfânt.”

30. După ce Noe s-a născut, Lameh, mulți ani, a mai avut – Cincisute nouă’șicinci de ani –

31. Iar toate zilele, în ani, Sunt șaptesute șapt’și șepte. Astfel, avut-a multe trepte, Pe scara vieții, de urcat.

32. Noe, cel care i-a urmat, Cinci secole a împlinit, Când trei copii a dobândit. La rând – dar nu ca-n alfabet – Au fost Sem, Ham și-apoi Iafet.