Geneza 5 VDC
1. Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
2. I-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, i-a binecuvântat și le-a dat numele de „om” în ziua când au fost făcuți.
3. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set.
4. După nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani și a născut fii și fiice.
5. Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani, apoi a murit.
6. La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
7. După nașterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute șapte ani și a născut fii și fiice.
8. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani, apoi a murit.
9. La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
10. După nașterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani și a născut fii și fiice.
11. Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani, apoi a murit.
12. La vârsta de șaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
13. După nașterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani și a născut fii și fiice.
14. Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani, apoi a murit.
15. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
16. După nașterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani și a născut fii și fiice.
17. Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci și cinci de ani, apoi a murit.
18. La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
19. După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și a născut fii și fiice.
20. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute șaizeci și doi de ani, apoi a murit.
21. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
22. După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și a născut fii și fiice.
23. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani.
24. Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
25. La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
26. După nașterea lui Lameh, Metusala a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și a născut fii și fiice.
27. Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute șaizeci și nouă de ani, apoi a murit.
28. La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, Lameh a născut un fiu.
29. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala și truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.”
30. După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani și a născut fii și fiice.
31. Toate zilele lui Lameh au fost de șapte sute șaptezeci și șapte de ani, apoi a murit.
32. Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham și Iafet.