Geneza 50 BIV2014

1. Plângând, Iosif s-a aruncat, Pe Iacov, și l-a sărutat, Udând cu lacrimile lui, Fața-mpietrită-a tatălui.

2. Doctori, apoi, el a chemat. Aceștia l-au îmbălsămat, Pe tatăl său – pe Israel.

3. Au mai trecut, în acest fel – Cu-mbălsămatul – patruzeci De zile. Încă șaptezeci, Au fost numărul zilelor De plâns, al Egiptenilor. Apoi, când fost-a isprăvit

4. Timpul ce este stabilit, Fiind drept zilele de jale, Iosif găsi atunci cu cale, De-a spune slujitorilor Stăpânului său: „Domnilor, De trecere îmi arătați, Pe Faraon să-l înștiințați, Ducând acest cuvânt al meu:

5. „‘Naintea morții – tatăl meu – M-a pus ca să îi jur, zicând: „Simt că muri-voi, în curând. Pe-al Canaanului pământ, Este aflat al meu mormânt. Acolo du-mă – te rog eu – Și pune-mă-n mormântul meu.” Iată, acuma eu voiesc Să plec și să îndeplinesc Dorința tatălui. Apoi, Mă voi întoarce înapoi.”

6. Oameni-au mers și au transmis, Lui Faraon, ceea ce-a zis Iosif, iar el a cuvântat: „Du-te și fă cum ai jurat Tatălui tău. Îngroapă-l dar, În Canaan, și vino iar.”

7. Iosif, atuncea, s-a suit În Canaan. L-au însoțit Slujbașii Faraonului, Cu toți bătrânii casei lui. Cu ei, odată, au venit Bătrânii țării. S-au suit,

8. Cu toți, din a lui Iosif casă, În Canaan. Partea rămasă În țară – deci în urmă-le – Au fost pruncii și turmele.

9. Cu Iosif, călăreți și care Mergeau. Alaiul era mare.

10. Când au ajuns în Canaan, Trecând dincolo de Iordan – În câmpul lui „Atad” chemat – Pe loc, convoiu-acel a stat, Iar Iosif a orânduit, În cinstea celui ce-a murit, Un bocet, care a ținut O săptămână, ne-ntrerupt.

11. Locuitorii Canaaniți Care, atunci, erau găsiți În țarină, întâmplător, „În rândul Egiptenilor, E mare bocet” – au gândit, Iar locu-acela l-au numit „Abel-Mițraim” – pe limba lor, E „Jalea Egiptenilor”.

12. Astfel, fiii au împlinit Ceea ce Iacov a dorit.

13. L-au dus dincolo de Iordan, În țara lui, în Canaan. L-au îngropat în locu-acela, În care-i peștera Macpela – În locul ce-a fost cumpărat, Pentru-a servi de-nmormântat, Evreilor – de Avraam, De la cei din al lui Het neam. Locul acel de-nmormântat, Cu Mamre este-nvecinat.

14. Iosif și frați-l îngropară Pe Iacov, iar apoi plecară – Cu toți cei ce i-au însoțit – Către Egipt, cum a dorit Stăpânul său, când i-a lăsat, În Canaan, de au plecat.

15. După ce Iacov a murit, Frații lui Iosif s-au gândit: „Când Iosif o să-și amintească De fapta noastră mișelească – De felu-n care ne-am purtat – Cu noi, ce se va fi-ntâmplat?! De va lua ură pe noi, Ne va întoarce înapoi, Tot răul ce i l-am făcut, Când, în pustie, l-am vândut.”

16. Atunci, la Iosif, au trimis Oameni care astfel au zis: „Ascultă ceea ce dorea Iacov, pe când încă trăia:

17. „Mergeți la Iosif și-l rugați: „Iartă-i, te rog, pe ai tăi frați – Iartă păcatul săvârșit, Răul ce ți-au pricinuit Robii acești ai Domnului Lui Iacov și-al familiei lui.” Iosif a izbucnit în plâns, Simțind că-n suflet i s-a strâns

18. Amărăciune. I-a chemat Pe frați, iar ei s-au închinat, Spunându-i: „Suntem robii tăi!”

19. Iosif, privind la frații săi, Le-a zis: „Fiți fără teamă! Eu Sunt oare-n loc de Dumnezeu?

20. Eu știu că voi ați încercat Să-mi faceți rău, dar a schimbat, Răul acela, Domnu-n bine, Atunci când m-a trimis pe mine, În țara Egiptenilor, Scăpând de moarte, un popor, Care în mare număr este.

21. Fiți fără teamă! De aceste, Vechi întâmplări, eu am uitat. De griji, acuma, ați scăpat, Pentru că eu vă voi hrăni, În vremea care va veni.” Iosif, astfel, i-a mângâiat Și-n inimi i-a îmbărbătat.

22. Iosif, cu toată casa lui, A stat, în a Egiptului Țară și-acolo-a locuit, Până când moartea i-a venit. O sută zece ani avuse, Când pragul morții, îl trecuse.

23. Copiii cari i s-au născut Lui Efraim, el i-a văzut Pân’ la al treilea neam. Manase Avu un fiu, ce se chemase Machir. Acesta a avut Și el copii. Ei s-au născut Pe brațele bunicului.

24. Iosif le-a spus fraților lui: „Eu am să mor, dar Dumnezeu O să vă cerceteze. Eu Știu că se va-ngrijii de voi Și va aduce înapoi, Pe toți acei cari sunt ai voștri, În țara părinților noștri, Dată de Domnul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am

25. O rugăminte-acum, la voi: Când vă va duce înapoi Domnul, vă rog să nu uitați, Ca oasele-mi să le luați De-aici. Jurați-mi!” I-au jurat, Iar el – cu sufletu-mpăcat –

26. A închis ochii și-a murit. Pe astă lume-a viețuit, O sută zece ani. Chemară Doctori, care-i îmbălsămară Trupul, iar frații l-au luat Și-ntr-un sicriu l-au așezat Pe Iosif – pe fratele lor – În țara Egiptenilor.