Logo
🔍

Geneza 7 VBRC2020

«

1. Domnul i-a spus lui Nóe: „Intră [în arcă], tu și toată casa ta, pentru că am văzut că, din generația aceasta, tu ești drept înaintea mea.

2. Din toate animalele curate ia cu tine câte șapte de parte bărbătească și parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia două de parte bărbătească și parte femeiască.

3. De asemenea, din păsările cerului, câte șapte de parte bărbătească și de parte femeiască, ca să fie sămânța lor pe suprafața întregului pământ!

4. Căci după încă șapte zile voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate ființele pe care le-am făcut”.

5. Nóe a făcut conform cu tot ce i-a poruncit Domnul.

Potopul și efectele lui

6. Nóe avea șase sute de ani când a fost potopul de apă pe pământ.

7. Nóe a intrat în arcă cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi, din fața apelor potopului.

8. Din animalele curate și din animalele care nu sunt curate, din păsări și din toate târâtoarele de pe pământ,

9. au intrat în arcă la Nóe două câte două, de parte bărbătească și de parte femeiască, așa cum îi poruncise Dumnezeu lui Nóe.

10. După cele șapte zile, apele potopului au venit pe pământ.

11. În anul al șase sutelea al vieții lui Nóe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, au erupt toate izvoarele abisului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor.

12. Și a fost ploaia pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

13. În aceeași zi, au intrat în arcă Nóe, Sem, Ham și Iafét, fiii lui Nóe, soția lui Nóe și cele trei soții ale fiilor lui cu ei,

14. ei și toate viețuitoarele după specia lor, toate animalele după specia lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după specia lor, toate zburătoarele după specia lor, toate păsările înaripate.

15. Au intrat la Nóe în arcă, două câte două, din orice făptură în care era suflare de viață.

Creșterea apelor

16. Și cele care au intrat, parte bărbătească și parte femeiască din orice făptură, au intrat după cum îi poruncise Dumnezeu. Și Domnul a închis [ușa] după el.

17. Potopul a fost timp de patruzeci de zile pe pământ, apele au crescut și au ridicat arca și ea s-a înălțat deasupra pământului.

18. Apele s-au ridicat și au crescut foarte mult pe pământ și arca umbla pe deasupra apelor.

19. Apele au pus tot mai mult stăpânire pe pământ și au fost acoperiți toți munții cei înalți, care sunt sub cerul întreg.

20. Apele s-au înălțat cu cincisprezece coți deasupra munților, care fuseseră acoperiți.

21. Și-au dat duhul toate făpturile care se târau pe pământ, păsările, animalele și viețuitoarele și toate vietățile care mișună pe pământ și toți oamenii.

22. Tot ce avea suflare cu duh de viață în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit.

23. Și [Domnul] a nimicit orice ființă de pe fața pământului, de la om până la animal, până la târâtoare și până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. Și a rămas numai Nóe și cele ce erau cu el în arcă.

24. Și apele au stăpânit pe pământ o sută cincizeci de zile.

»