Geneza 9 BIV2014

1. Noe și cei trei fii ai lui Primesc, din partea Domnului, În dar, o binecuvântare: „Creșteți! Să fiți în număr mare, Să umpleți iar, acest pământ,

2. Iar dobitoace, câte sânt, Cuprinse să fie de groază, Când neamul vostru au să-l vază! Vă las mâna să stăpânească Peste-orice fiară pământească, Și peste păsările zării Și-asemeni, peste peștii mării!

3. Tot ce se mișcă și se vede, Precum și toată iarba verde, Date vă sunt, să le mâncați Și foamea să vă stâmpărați.

4. Carnea numai, cu viața sa – Deci sângele – îl veți lăsa! Să nu cumva să îl mâncați,

5. Că veți fi nevoiți să-Mi dați, Când am să-l cer, sângele vostru; Și orice dobitoc terestru, Tot sângele, asemenea, Va trebui-napoi să-Mi dea. Voi cere viața omului – Atenție! – din mâna lui!

6. De-al omului sânge, cumva, Va fi vărsat de cineva, Cel care-l varsă, vreau să știe, Căci și-al său sânge va să fie Vărsat la fel, la rândul lui, Că după chipul Domnului, Fusese omul modelat.

7. Voi creșteți dar, neîncetat! În număr, să vă înmulțiți Și pe pământ vă răspândiți!”

8. Domnul, din ‘naltul cerului, Lui Noe și fiilor lui,

9. Le-a spus: „Eu fac un legământ, Cu voi, cu cei care nu sânt, Urmând să vină după voi!

10. Viețuitoarele apoi, Vor profita de legământ – Tot ce se mișcă pe pământ: Și păsări și vite și fiare; Toate ce-au fost cu voi și care, Acum, din arcă au ieșit, Așa cum Eu am poruncit.

11. Iată dar, al Meu legământ: Nicicând, potopul, pe pământ, Nu va veni să-l pustiască, Făpturile să-i nimicească!”

12. Și Dumnezeu, un semn, a pus Spre-a întări ceea ce-a spus

13. „Priviți dar, curcubeul Meu! L-am așezat în nor. Mereu, De legământ, Îmi va vorbi Și-astfel, nu vă voi mai zdrobi!

14. Când am să strâng iarăși, nori grei, Semnul se va ivi-ntre ei,

15. Iar Eu am să Îmi amintesc De legământ și-am să opresc Potopul, care stă să vie, Să spulbere sămânța vie.

16. Va sta deci curcubeu-n nor, Iar Eu îl văd, și nu omor Făpturile de pe pământ, Căci Mi-amintesc de legământ.

17. Iată, prin semnul stabilit, Eu, vorbele, Mi-am întărit!”

18. Fiii lui Noe s-au chemat Sem, Ham, Iafet. Ei l-au urmat, După al Domnului Sfânt plan. Ham este tatăl lui Canaan.

19. Cei trei, fiii lui Noe sânt, Din cari ieșit-au, pe pământ, Toți oamenii ce-au populat Planeta, viață când i-au dat.

20. Noe a început să fie Bun lucrător și-a sădit vie.

21. Dar într-o zi, s-a îmbătat, De prea mult vin; s-a dezbrăcat, În cortul său, și-a adormit.

22. Ham, dezbrăcat când l-a zărit, A dat fuga și-a înștiințat Pe ai săi frați; ei au luat – Sem și Iafet – făr’ a mai sta Pe gânduri, iute, o manta.

23. În cort, cu spatele-au venit, Pe tatăl lor l-au învelit, Fără ca să se fi uitat Și să îl vadă dezbrăcat.

24. Noe, atunci când s-a trezit, Când a aflat ce-a săvârșit Mezinul dintre ai lui fii,

25. Strigat-a: „Blestemat să fii Canaan! Fii robul robilor! Fii rob în fața fraților!” Apoi, a mai adăugat:

26. „Să fie binecuvântat Cel care-i este Dumnezeu Lui Sem – precum este și-al meu – Iar Canaan rob să îi fie!

27. Domnul, apoi, cu dărnicie, Pământuri – lui Iafet – să-i dea Și în al lui Sem cort, să stea! Cât de acel făptuitor – Canaan – sa fie robul lor!”

28. După potop, Noe-a trăit Și pe pământ s-a mai trudit Încă treisute cincizeci ani.

29. La nouăsute cincizeci ani, Fiind, de viață, istovit, Într-un sfârșit, el a murit.