Evrei 10 BIV2014

1. „O umbră numai, Legea are, A bunurilor viitoare, Nu fața cea adevărată A lucrurilor. Niciodată, Prin jertfele care s-au dat, An după an, neîncetat, Desăvârșit – pe nimenea – Să facă ea, nu va putea, Indiferent cine-ar fi cel Care se-apropie astfel.

2. Dacă așa s-ar fi-ntâmplat, Atunci, oare, n-ar fi-ncetat Jertfele, când aceia care Le-aduc, se dovedesc în stare Să nu mai cadă în păcat, Căci jertfele i-au curățat?

3. Dar, tocmai amintirea lor – Adică a păcatelor – Din an, în an, se înnoiește, Prin jertfa ce se dăruiește.

4. S-aveți deplină cunoștință, Precum că e cu neputință, Ca sângele taurilor – Și-asemenea, al țapilor – Să poată șterge, vreun păcat.

5. Când El, în lume, a intrat, În felu-acesta a vorbit: „Tu, nici o jertfă, n-ai voit – Și nici prinosuri – niciodat’. Când am venit, un trup Mi-ai dat, Pe care Mi L-ai pregătit.

6. Arderi de tot, nu ai primit, Și nici jertfe pentru păcat.

7. Atuncea, Eu am cuvântat: „Iată-Mă! Vin, acum, la Tine. În sulul cărții, despre Mine, Lucrul acesta este scris. Iată-Mă! Vin, precum am zis, Căci – Dumnezeule – doresc, A Ta voință, s-o-mplinesc!”

8. După ce-a spus: „Tu n-ai voit Jertfe, prinoase n-ai primit, Nici jertfe care se socot A fi drept ardere de tot, Nici jertfele pentru păcate”, (Lucruri care prin Lege-s date)

9. A încheiat astfel, și-a zis: „Iată-Mă! Vin, precum e scris, Căci – Dumnezeule – doresc, Ca voia, să Ți-o împlinesc”.

10. Prin astă „voie”, mai apoi, Sfințiți ajuns-am a fi noi, Prin faptul că Hristos Și-a dat Trupul, drept jertfă de păcat, O dată pentru totdeauna.

11. Pe când un preot face-ntr-una Slujba de zi cu zi – prin care, Dă jertfe cari nu sunt în stare Să șteargă un păcat, odată –

12. Iisus, din contră, acum, iată, O jertfă, singură, a dat, Pentru păcate, și a stat, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde va rămânea mereu,

13. Aflându-Se în așteptare, Ca pe dușmanii ce îi are, Să poată să îi fi făcut, Pentru picioare, așternut.

14. O jertfă numai, a dat El, Și i-a făcut, în acest fel, Pe toți cei care sunt sfințiți, A fi, pe veci, desăvârșiți.

15. Adeverite-acestea sânt, Apoi, de către Duhul Sfânt. Căci, după ce, întâia dată,

16. S-a spus în felu-acesta: „Iată, Ce zice Domnul Dumnezeu: „Acesta-i legământul Meu, Pe care, Eu doresc, cu ei, În acea vreme, să-l închei: Voi pune-n inimile lor, Legile Mele – tuturor, În minte, am să le înscriu, În vremile de mai târziu”,

17. În urmă, a adăugat: „Nu-Mi voi aduce, niciodat’, Aminte, de-ale lor păcate. De-asemenea, vor fi uitate Fărădelegile pe care Le-avea, în seamă, fiecare”.

18. Acolo unde au fost date Iertările pentru păcate, Nu e nevoie, niciodată, De a mai fi, vreo jertfă, dată.

19. Deci fraților, pentru că noi Primit-am, prin Iisus apoi – Prin sângele ce L-a vărsat – Putința de a fi intrat În Locul ce „prea sfânt” se cheamă,

20. Pășim acum, fără de teamă, Pe-o cale nouă, vie, care Ni s-a deschis, la fiecare, Prin El – El e acea perdea Cari înăuntru se găsea, Căci al Său trup a fost, mereu;

21. Și pentru că, la Dumnezeu, Avem acum, un Preot Mare,

22. Să caute dar, fiecare, Să se apropie, să vină La El, având inima plină Cu o credință-adevărată, Stropită bine și curată, Spălată înăuntrul său, De urma unui cuget rău, Avându-și trupul îmbăiat În apă, spre a fi curat.

23. Să nu se-arate șovăirea, Când ținem la mărturisirea Nădejdii noastre – ne-ndoios – Pentru că este credincios Cel ce-a făcut făgăduința, Dacă ne vom păstra credința.

24. Mereu – unii, pe alții – noi Să ne veghem trebuie-apoi, În dragoste să ne-ndemnăm Și-n fapte bune să lucrăm.

25. Nu părăsiți dar – dragii mei – Precum au unii obicei, Acum, a noastră adunare, Ci trebuie ca fiecare – În tot ce facem – să-ncercăm, Cu-ndemnuri să ne ajutăm, Unii pe alții, ne-ncetat, Căci ziua s-a apropiat.

26. Că dacă am păcătuit, Cu voia, după ce-am primit Cunoașterea adevărată, Nu se mai află a fi dată Vreo jertfă, spre a fi iertate, În urmă, noile păcate.

27. Rămâne, în continuare, O-nfricoșată așteptare, Ca judecata s-aibă loc, Și-apoi văpaia unui foc, În care fi-vor mistuiți Toți cei cari fi-vor răzvrătiți.

28. Acela care a călcat Legea lui Moise, de îndat’, Fără de milă e ucis, Pe vorbele care le-au zis Doi sau trei martori, negreșit.

29. Atunci, cum oare, pedepsit, Va fi cel cari s-a arătat Că, în picioare, L-a călcat, Pe-Acela care e, mereu, Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu, Și-a pângărit prin fapta lui, Sângele legământului – Sânge cu care-a fost sfințit – Și astfel, L-a batjocorit Pe Duhul harului apoi?

30. Într-adevăr, bine știm noi, Cine e Cel care a zis – Căci, în Scriptură, este scris – Că „Răzbunarea e a Mea. Eu sunt Cel care o să dea, La fiecare, o răsplată”; În altă parte, se arată Că „Domnul e judecătorul, Și Își va judeca poporul”.

31. Grozav lucru-i să cazi, zic eu, În mâinile lui Dumnezeu!

32. Să v-amintiți ce ați făcut, În zilele de la-nceput, Când după ce v-ați luminat, O mare luptă ați purtat, Plină fiind de suferință, Căci ați primit astă credință.

33. Pe de o parte, erați duși, Priveliște spre a fi puși, În mijlocul ocărilor Precum și-al suferințelor, Iar pe de alta, v-ați făcut Părtași cu cei ce au avut Aceeași soartă, ca și voi.

34. Într-adevăr, știu că apoi, Milă-ați putut să arătați, Celor ce sunt întemnițați Și bucuroși voi ați privit Atuncea când vi s-au răpit Averile ce le-ați avut, Ca unii care ați știut Că-n ceruri are să vă fie Dată, în dar, o avuție – Mai bună – care se vădește Că pe vecie dăinuiește.

35. Nu părăsiți încrederea Ce o aveți, căci doar prin ea, O să ajungă fiecare, Să capete-o răsplată mare!

36. Răbdare-acum, dragii mei frați, Voi trebuie să arătați, Ca după ce ați împlinit Tot ceea ce a trebuit – Adică după ce-ați făcut Ceea ce Dumnezeu a vrut – S-ajungeți de a fi primit Tot ce va fost făgăduit.

37. Nimeni dar, nu vreau, a se teme: „Încă puțin – puțină vreme – Mai este până la sfârșit”, Iar „Cel ce vine – negreșit – Curând, curând, o să sosească, Și nu are să zăbovească.

38. Omul neprihănit trăiește Doar prin credința ce-o vădește; Dar dacă-n urmă, înapoi, Are să dea omul apoi, Sufletul Meu – în acest fel – Nu va găsi plăcere-n el”.

39. Încredințat sunt, că-napoi, Nicicând n-avem ca să dăm noi, Ca să nu pierdem, ci-n credință, Vom sta, mereu, cu sârguință, Ca mântuirea s-o primim Și sufletul să-l mântuim.”