Logo
🔍

Evrei 12 VBRC2020

« Exemplul lui Isus Cristos

1. Prin urmare, și noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să îndepărtăm orice povară și păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverență în lupta care ne stă înainte,

2. cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea și, neținând seama de rușinea ei, s-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!

3. Gândiți-vă, deci, la cel care a îndurat o împotrivire atât de mare din partea păcătoșilor, ca nu cumva să vă lăsați descurajați și obosiți în sufletele voastre!

4. Luptând contra păcatului, voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge

5. și ați uitat sfatul care v-a fost dat ca unor fii: „Fiul meu, nu refuza disciplina Domnului și nu te descuraja când ești mustrat de el!

6. Căci pe cel pe care îl iubește Domnul îl pedepsește și îl bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primește”!

7. Ceea ce îndurați este spre învățătura [voastră]. Dumnezeu vă tratează ca pe niște fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepsește?

8. Dar dacă voi sunteți fără disciplina de care toți au parte, sunteți fii nelegitimi, nu fii adevărați.

9. De altfel, dacă noi îi cinstim pe părinții trupești, cu cât mai mult nu trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor că avem viață?

10. [Primii] ne pedepseau doar pentru puține zile, după cum li se părea lor că e bine, dar el o face în folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia lui.

11. Orice pedeapsă nu pare să fie pe moment bucurie, ci întristare; dar mai târziu aduce, în schimb, celor care au fost încercați de ea, rodul dătător de pace al dreptății.

12. De aceea, îndreptați mâinile moleșite și genunchii fără vlagă

Îndemnuri la sfințenie. Pedeapsa necredinței

13. și faceți drumuri drepte pentru picioarele voastre, încât cel șchiop să nu se abată, ci mai degrabă să se vindece!

14. Urmăriți pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul!

15. Vegheați ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu, pentru ca nicio rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare și prin ea să se molipsească mulți!

16. Să nu fie niciun desfrânat sau profanator ca Esáu, care, pentru un [blid] de mâncare, și-a vândut dreptul de întâi-născut!

Comparație între cele două alianțe

17. Căci voi știți că, după aceea, voind să moștenească binecuvântarea, a fost exclus și nu a putut schimba hotărârea, deși o cerea cu lacrimi.

18. Voi nu v-ați apropiat de ceea ce poate fi atins, nici de un foc ce arde, nici de întuneric, nici de beznă, nici de furtună,

19. nici de sunetul trâmbiței, nici de răsunetul cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească niciun cuvânt,

20. căci nu puteau să suporte porunca: „Chiar și un animal, dacă se va atinge de munte, să fie bătut cu pietre!”.

21. Iar priveliștea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a spus: „Sunt îngrozitși mă cutremur”.

22. Dar voi v-ați apropiat de muntele Sión, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalímul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare,

23. de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepți duși la desăvârșire,

Avertisment escatologic

24. de Isus, mijlocitorul noii alianțe, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât cel al lui Ábel.

25. Vedeți să nu-l respingeți pe cel care vorbește, căci dacă n-au scăpat cei care l-au respins când vorbea pe pământ, cu atât mai mult noi, dacă ne îndepărtăm de [cel care ne vorbește] din ceruri,

26. al cărui glas a zguduit odinioară pământul, iar acum ne-a promis: „Încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci și cerul”.

27. Acest „încă o dată” înseamnă schimbarea celor zguduite, întrucât sunt create, ca să rămână cele nezguduite.

28. De aceea, noi care am primit împărăția nezdruncinată avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și teamă,

29. fiindcă Dumnezeul nostru este foc mistuitor.

»