Evrei 3 BIV2014

1. „De-aceea dar, frați sfinți, voi care, Parte aveți de-acea chemare, Pe cari, din ceruri, o primiți, Vă rog, ca să vă ațintiți Privirile, către Cel care Apostol e și Preot Mare. Pentru mărturisirea noastră, Întoarceți-vă fața voastră, Mereu dar, spre Iisus Hristos,

2. Acela care, credincios, S-a arătat, necontenit, Celui care L-a rânduit, Precum și Moise-a arătat „Credință mare, ne-ncetat – În toate și în tot, mereu – În casele lui Dumnezeu”.

3. Iată că El a fost găsit Drept vrednic, de a fi primit O slavă mult mai mult mai mare, Decât cea pe cari Moise-o are, Căci, mult mai mult, este cinstit, Cel ce, o casă, a zidit, Decât e cinstea ce-o avea Casa în sine, pentru ea.

4. Orișice casă ridicată, A fost de cineva durată. Să știți că totul – negreșit – Este, de Dumnezeu, zidit.

5. Cât despre Moise, ne-ndoios, „Găsit a fost el, credincios, În casele lui Dumnezeu”, Numai ca slugă, ca, mereu, Să poată face mărturie Despre ce va avea să fie, Deci, despre lucruri hărăzite Ca, mai târziu, a fi vestite.

6. Însă acum, Iisus Hristos – Ca Fiu – se-arată credincios A fi peste-a lui Dumnezeu Casă; iar casa Lui, mereu, Într-adevăr, suntem chiar noi, Dacă ne vom păstra apoi Nădejdile, pân’ la sfârșit, Și-al nostru crez, nezguduit – Cu care-acum, ne lăudăm.

7. De-aceea, zic să ascultăm Ce zice Duhul Sfânt apoi: „Dacă al Său glas, astăzi – voi – Aveți ca să îl auziți,

8. În inimi să nu vă-mpietriți, La fel ca-n ziua răzvrătirii, Sau ca în ziua ispitirii, Când în pustie-au rătăcit

9. Ai voști părinți și-au îndrăznit, Pe Mine, să Mă ispitească, Sperând că au să reușească De a Mă pune la-ncercare, Încât văzut-a fiecare, În patruzeci de ani, la rând, Mereu, puterea Mea lucrând!

10. Prin felu-n care s-au purtat, Ajuns-am de M-am dezgustat, De neamul lor, și am rostit Acest cuvânt: „Necontenit, În inimă, ei rătăcesc. N-au cunoscut și nu găsesc Căile mele! Mâniat,

11. Peste măsură, am jurat, Precum că ei nu vor putea, Să intre în odihna Mea!”

12. De-aceea zic, dragii mei frați, Ca bine, seama, să luați, Să nu aveți, cumva, în voi, O inimă, care apoi, Necredincioasă e, și care Poate, oricând, a fi în stare Să vă despartă-ntr-un târziu De Dumnezeul nostru viu.

13. Unii pe alții, căutați, Necontenit, să vă-ndemnați Cât încă, vremile sunt bune Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune, Pentru ca nici unul din voi Să nu se împietrească-apoi, Prin a păcatului purtare, Care aduce înșelare.

14. Căci ne-am făcut – neîndoios – Părtași ai lui Iisus Hristos, Dacă păstrăm pân’ la sfârșit, Al nostru crez, nezguduit – Încrederea ce am avut, În inimi, de la început.

15. Cât timp se spune, pentru noi, „Dacă al Său glas, astăzi, voi Aveți ca să îl auziți În inimi, să nu vă-mpietriți, La fel ca-n ziua răzvrătirii, La fel ca-n ziua ispitirii.”

16. Cine-au fost cei ce-au auzit, Și care-apoi, s-au răzvrătit? Nu, din Egipt, ieșit-au oare, Prin Moise-atuncea, fiecare?

17. Iar patruzeci de ani – la fel – De cine-a fost, dezgustat, El? N-au fost, cumva, aceia care, Mereu, păcătuit-au oare, Și-a căror trupuri, negreșit, Moarte-n pustiu, au putrezit?

18. Și oare, cui, El S-a jurat, Că n-au să poată, niciodat’, Să intre în odihna Lui? Dar oare, nu poporului Cel care nu L-a ascultat, Ajunse El de S-a jurat?

19. Să intre dar, ei n-au putut, Căci, necredință, au avut.”