Logo
🔍

Evrei 3 BTF2015

«

1. De aceea, frați sfinți, părtași ai chemării cerești, luați aminte la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, Cristos Isus,

2. Care a fost credincios celui ce l-a rânduit, așa cum și Moise a fost credincios în toată casa lui.

3. Fiindcă acesta a fost considerat demn de mai multă glorie decât Moise, întrucât cel ce a zidit casa are o mai mare onoare decât casa.

4. Căci fiecare casă este zidită de cineva, dar cel ce zidește toate este Dumnezeu.

5. Și Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa lui ca servitor, pentru mărturie acelor lucruri ce urmau să fie vorbite după aceea;

6. Dar Cristos ca fiu peste propria lui casă; a cărui casă suntem noi, dacă neclintit ținem strâns cutezanța și bucuria speranței, până la sfârșit.

7. De aceea, (așa cum spune Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veți auzi vocea lui,

8. Nu vă împietriți inimile, ca în răzvrătire, în ziua ispitirii în pustie,

9. Când părinții voștri m-au ispitit, m-au încercat și au văzut faptele mele patruzeci de ani.

10. De aceea m-am mâhnit pe această generație și am spus: Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor și nu au cunoscut căile mele.

11. Așa că am jurat în furia mea: Nu vor intra în odihna mea).

12. Luați seama, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă rea a necredinței, pentru a se îndepărta de Dumnezeul cel viu.

13. Ci îndemnați-vă zilnic unii pe alții, cât timp se spune: Astăzi, ca nu cumva să fie vreunul dintre voi împietrit prin înșelătoria păcatului.

14. Fiindcă suntem făcuți părtași ai lui Cristos, dacă ținem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârșit;

15. Deoarece se spune: Astăzi, dacă veți auzi vocea lui, nu vă împietriți inimile ca în răzvrătire.

16. Fiindcă unii, după ce au auzit, s-au răzvrătit; însă nu toți care au ieșit din Egipt, prin Moise.

17. Dar pe cine s-a mâhnit el patruzeci de ani? Nu pe cei ce au păcătuit, ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

18. Și cui a jurat el că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor ce nu au crezut?

19. Așadar, vedem că nu au putut să intre din cauza necredinței.

»