Evrei 3 VDCL
1. De aceea, frați sfinți, părtași ai chemării cerești, îndreptați‐vă luarea aminte la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
2. care este credincios celui ce l‐a rânduit cum a fost și Moise în toată casa Lui.
3. Căci el a fost învrednicit de o slavă cu atât mai mare decât Moise, cu cât cel ce a zidit casa are mai multă cinste decât casa.
4. Căci orice casă este zidită de cineva, dar cel ce a zidit toate este Dumnezeu.
5. Și într‐adevăr, Moise a fost credincios în toată casa Lui ca slugă, ca mărturie a celor ce aveau să fie vorbite mai târziu.
Să nu ne împietrim inima6. Hristos însă este ca Fiu peste casa lui însuși, a cărui casă suntem noi, dacă vom ține tare până la sfârșit îndrăzneala și pricina de laudă a nădejdii.
7. De aceea, după cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veți auzi glasul lui,
8. nu vă învârtoșați inimile, ca în întărâtare, în ziua ispitirii în pustie,
9. unde părinții voștri m‐au ispitit prin încercare și au văzut lucrările mele patruzeci de ani.
10. De aceea m‐am mâniat pe neamul acesta și am zis: Ei totdeauna se rătăcesc cu inima și n‐au cunoscut căile mele!
11. Cum am jurat în mânia mea: De vor intra ei în odihna mea!
12. Luați seama, fraților, ca nu cumva să fie în cineva dintre voi o inimă rea de necredință ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu.
13. Ci îndemnați‐vă unii pe alții, în fiecare zi pâna se zice încă: „Astăzi!” ca să nu fie învârtoșat cineva dintre voi prin înșelăciunea păcatului.
14. Căci ne‐am făcut părtași lui Hristos, numai dacă vom ține tare până la sfârșit începutul încrederii.
15. Întrucât se zice: Astăzi dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile ca în întărâtare.
16. Căci cine sunt cei ce au întărâtat după ce au auzit? Ci oare nu toți cei ce ieșiseră din Egipt prin Moise?
17. Și pe cine s‐a mâniat el patruzeci de ani? Oare nu pe cei ce păcătuiseră, ale căror ciolane au căzut în pustie?
18. Și cărora s‐a jurat el că n‐au să intre în odihna lui, dacă nu celor ce n‐au ascultat?
19. Și vedem că n‐au putut să intre din pricina necredinței.