Evrei 5 BIV2014
1. „Într-adevăr, preotul care Ales este, drept preot mare, Din mijlocul oamenilor, E pus în slujba tuturor, În lucrurile privitoare La Dumnezeu. Astfel, el are Să ducă darurile date Și jertfele pentru păcate.
2. El poate fi-ngăduitor Cu cel care-i neștiutor – Sau cu cel care-i rătăcit – Pentru că și el a simțit, De-atâtea ori, o slăbiciune Cari, stăpânire, pe el, pune.
3. Din aste pricini, negreșit, Jertfe se-aduc, necontenit, Atât pentru păcatul lui, Cât și pentru-al norodului.
4. Această cinste, nimenea Nu poate, singur, să și-o ia; O capătă când e chemat, De Dumnezeu, cum s-a-ntâmplat Și cu Aron. Neîndoios,
5. La fel, este și cu Hristos, Căci nu El e Acela care, Slava de a fi Preot Mare, Și-a dat-o singur. Negreșit, Aceasta I s-a dăruit, De către Tatăl Cel de Sus, Care – când L-a chemat – I-a spus: „Ești Fiul Meu, azi Te-am născut!”
6. Apoi, în alt loc, am văzut Că zice, fără îndoială: „Tu ești, după o rânduială – A lui Melhisedec – făcut Preot, în veac, de la-nceput”.
7. El este Cel ce S-a vădit Că, pe pământ, când a trăit – Deși aduse cereri multe Către Acel cari, să-L asculte, Putea mereu, cu lacrimi mari Și-asemeni, cu strigăte tari, Putând să fie izbăvit De moarte, că necontenit, Tatăl din cer L-a ascultat, Căci în evlavie-a umblat –
8. Totuși, s-asculte, a știut – Chiar Fiu fiind – prin ce-a făcut Și prin tot ce a suferit, Cât timp, în lume, S-a găsit.
9. Iar după ce a fost făcut Desăvârșit, El a putut, Ca pentru toți aceia care Aveau să-i deie ascultare, Să se transforme-n urzitor Al mântuirii dată lor – Cari veșnică s-a dovedit –
10. Fiind, de Dumnezeu, numit – „După o rânduială care Numai Melhisedec o are” – Drept Preot Mare. Am de spus –
11. Asupra celor de mai sus – Multe cuvinte, negreșit, Și multe sunt de tâlcuit, Pentru că lucrurile-acele S-au dovedit multe și grele, Iar în pricepere-acum, voi V-ați arătat a fi greoi.
12. Într-adevăr, doresc să știți, Că voi, cari trebuia să fiți, De multă vreme-nvățători, Sunteți doar niște-ncepători Cari au nevoie de povețe, De cineva cari să-i învețe Un adevăr de căpătâi, Despre cuvintele dintâi, Ale lui Dumnezeu, căci voi V-ați întors, iarăși, înapoi, Și-aveți acum, nevoie mare, De lapte, nu de hrană tare.
13. Iar cel care obișnuiește, Cu lapte doar, de se hrănește, A fi un prunc e dovedit Ce nu este obișnuit Cu un cuvânt, cu o vorbire, Cari spune de neprihănire.
14. Să știți dar voi, că hrana tare, E numai pentru omul mare, Cari judecă și care poate – Deprins fiind – de a socoate, Întotdeauna-n gândul său, Ce este bine și ce-i rău.”