Evrei 5 BVA
1. Orice mare preot este ales dintre oameni și pus în această funcție ca să facă o slujbă pentru ei în fața lui Dumnezeu. El trebuie să aducă daruri și să sacrifice animale pentru păcatele lor.
2. Dar marele preot este și el imperfect în multe feluri; iar acest fapt îl determină să fie blând cu cei care sunt ignoranți și dezorientați.
3. Apoi, pentru că are unele puncte slabe, trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu sacrificii și pentru păcatele lui, nu doar pentru ale poporului.
4. Nimeni nu se autopropune ca mare preot; ci Dumnezeu oferă această onoare printr-o invitație (specială), așa cum s-a întâmplat cu Aaron.
5. În mod asemănător, nici Cristos nu Și-a luat singur gloria de Mare Preot; ci o are de la Cel care I-a spus: „Tu ești Fiul Meu. Te-am născut astăzi!”.
6. Iar în altă Scriptură, scrie: „Tu ești permanent preot, la fel ca Melhisedec.”
7. În timpul vieții Lui (trăite) pe pământ, Fiul S-a rugat lui Dumnezeu cu strigăte și cu lacrimi, cerându-I să Îl salveze de la moarte. Iar Tatăl L-a auzit, pentru că Fiul a avut reverență față de El.
8. Și chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu, prin toate adversitățile pe care le-a suportat, El a învățat ascultarea (de Tatăl Său).
9. Apoi, după ce a fost dovedit ca perfect (ascultător de Tatăl), a devenit sursa unei salvări eterne pentru cei care ascultă de El.
10. Și astfel, Dumnezeu l-a numit Mare Preot – conform modelului oferit de Melhisedec.
11. Despre toate acestea avem multe lucruri mai complicate de spus. Totuși, vă este greu să ne urmăriți explicațiile, pentru că mintea voastră nu le poate înțelege.
12. De fapt, era normal ca voi să fiți deja învățătorii altora. Totuși, acum voi aveți din nou nevoie de cineva care să vă învețe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; și astfel, puteți să vă „hrăniți” doar cu „lapte”, nu și cu „hrană mai consistentă”.
13. Iar cine se hrănește numai cu „lapte”, nu este familiarizat cu învățătura despre dreptate, pentru că este „copil”.
14. Dar cei maturi care au practicat un antrenament al minții (lor), au discernământ și pot primi hrană mai consistentă.