Evrei 8 BIV2014
1. „Dar punctul cel mai însemnat, Din tot ce-am zis, este aflat În faptul că, acum, putem, Un Mare Preot, să avem, În ceruri, sus, un loc având – La a Măririi dreaptă, stând –
2. Ca slujitor al Locului Prea sfânt, precum și-al cortului, Cari nu de om e ridicat, Ci el, de Domnul, e durat.
3. Un preot, pentru Dumnezeu, Daruri și jertfe dă, mereu. Marele Preot trebuia, Ceva de-adus, de a avea.
4. Dacă ar fi El, pe pământ, Preot n-ar fi, căci aici sânt Cei care, daruri, după Lege, Știu să aducă, se-nțelege.
5. Ei fac numai o slujbă care, Un chip e și o umbră are, A lucrurilor care sânt În ceruri și cari, pe pământ, De Moise, fost-au rânduite, După poruncile primite Chiar de la Dumnezeu, când, sus, Pe munte-n acest fel i-a spus: „Ia seama dar! Cum ai văzut, Va trebui totul făcut” – Iar Moise, cortul, l-a-ntocmit, Așa precum El a dorit.
6. Acum, Hristos a căpătat, O slujbă, cari s-a arătat Că este cu atât mai mare, Pe cât și legământul care, De către El e mijlocit, Este mai bun, fiind zidit Peste făgăduințe noi, Cari mult mai bune sunt apoi.
7. Dacă, cusur, n-ar fi avut Întâiul legământ făcut, Atunci, nu ar fi trebuit, Cu un al doilea-nlocuit.
8. Căci Domnul – către Israel – Ca o mustrare-a zis, astfel: „Mă ascultați dar: în curând Are să vină vremea când, Cu casele lui Israel Și a lui Iuda-apoi la fel, Un legământ nou, am să-nchei,
9. Nu ca acel făcut cu cei Care le-au fost părinți, când Eu, Din al Egiptului jug greu, I-am scos și i-am eliberat. Pentru că nu M-au ascultat Și nu au vrut ca să se ție De legământul Meu, nici Mie, Atunci, de ei, nu Mi-a păsat.
10. Dar, am să fac, încă odat’, Un legământ, cu casa care, Poporul Israel o are. Legile Mele au să fie În mintea lor și le voi scrie, În inimile tuturor. În urmă, Dumnezeul lor, Eu am să fiu apoi, mereu, Iar ei vor fi poporul Meu.
11. Nimeni nu o să-l mai învețe, Pe-al său vecin, dându-i povețe – Sau pe al său frate – spunând, Necontenit, și îndemnând: „Învață să-L cunoști, mereu, Pe Domnul!”, căci atuncea, Eu, Știut voi fi, de fiecare – De la cel mic, la cel mai mare.
12. Nelegiuirile făcute, În seamă, nu vor fi ținute, Ci toate le vor fi iertate. Astfel, de ale lor păcate Și făr’delegi, de-atunci ‘nainte, N-am să-Mi aduc, în veci, aminte”.
13. Prin faptul că ni se spunea „Alt legământ voi încheia”, El numai a mărturisit Căci cel dintâi e învechit. Iar ceea ce e vechi, din fire, Este aproape de pieire – Îmbătrânind, neîncetat, De moarte, s-a apropiat.”