Logo
🔍

Osea 14 BTF2015

«

1. Israele, întoarce-te la DOMNUL Dumnezeul tău, pentru că ai căzut prin nelegiuirea ta.

2. Luați cu voi cuvinte și întoarceți-vă la DOMNUL; spuneți-i: Înlătură toată nelegiuirea și primește-ne cu har; astfel vom aduce din nou vițeii buzelor noastre.

3. Așur nu ne va salva; nu vom călări pe cai; nici nu vom mai spune lucrării mâinilor noastre: Voi sunteți dumnezeii noștri; fiindcă în tine, cel fără tată, găsește milă.

4. Voi vindeca decăderea lor, îi voi iubi de bunăvoie; căci mânia mea s-a întors de la el.

5. Voi fi ca roua pentru Israel; el va crește precum crinul și va prinde rădăcini precum Libanul.

6. Ramurile lui se vor întinde și frumusețea lui va fi ca măslinul și mirosul lui ca Libanul.

7. Cei ce locuiesc sub umbra lui se vor întoarce; se vor înviora precum grânele și vor crește precum vița, mirosul lor va fi ca al vinului din Liban.

8. Efraim va spune: Ce mai am eu a face cu idolii? Eu l-am auzit și l-am ocrotit; eu sunt ca un brad verde. Din mine iese rodul tău.

9. Cine este înțelept și va înțelege acestea? Cine este priceput și le va cunoaște? Căci căile DOMNULUI sunt drepte și cei drepți vor umbla în ele; dar călcătorii de lege vor cădea pe ele.