Osea 7 BIV2014

1. „Atunci când, să-l tămăduiesc, Pe Israel, Eu Îmi doresc, Nelegiuirea cea pe care Neamul lui Efraim o are, Precum și răutatea toată Cari în Samaria-i aflată, Iată că – fără îndoială – Atuncea iese la iveală, Pentru că-n tot ce au lucrat, Doar vicleșug au arătat. Hoți-n lăuntru se adună, Mâna pe pradă ca să pună. Afară sunt doar cete cari Alcătuite-s din tâlhari.

2. Ei, nici o clipă, nu gândesc, Precum că Eu Îmi amintesc De răutatea lor cea mare, Iar faptele cele cu care Se înconjoară, negreșit, Toate ‘nainte-Mi s-au suit!

3. Cu răutatea ce-o vădesc, Pe împărat îl veselesc, Iar cu minciuni, pe-aceia cari Sunt căpitanii lor cei mari.

4. Toți, preacurvari, s-au dovedit, Precum cuptorul încălzit De un brutar. Lemne, pe foc, El nu mai pune-apoi deloc, De când plămadă-a frământat Și până când s-a ridicat, Căci trebuință nu era Să mai ațâțe flacăra.

5. În ziua celui așezat Asupră-ne, ca împărat, Se-mbolnăvesc aceia cari Sunt peste noi puși, drept mai mari, Din pricină că nu se dau În lături și că mult vin beau. Mâna, al nostru împărat, Cu batjocoritori, a dat.

6. Asemenea unui cuptor, Ard inimile tuturor, Doar după curse. Noaptea toată, Mânia lor e ațâțată, Iar dimineața arde tare, Asemenea unui foc mare.

7. Toți ard așa ca un cuptor; Astfel, judecătorii lor Sfârși-vor prin a fi mâncați Și cad toți ai lor împărați. Nici unul nu Mă ia în seamă, Pentru că nimeni nu Mă cheamă.

8. Iată-l pe Efraim cum are A se vârî printre popoare. Ca și o turtă, el se-arată, Ce nu e-ntoarsă niciodată.

9. Străinii, vlaga, i-o mănâncă Dar el nu își dă seama, încă. Vin bătrânețile și teama, Însă el tot nu își dă seama.

10. Mândria Israelului Mărturisește-n contra lui. Cu toate-acestea, se vădește Că el nici nu se sinchisește Și nu se-ntoarce înapoi, La Dumnezeul lui, apoi! Chiar dacă fost-a pedepsit, Să-L caute, nu a voit!

11. Tot Efraimul e o mică Precum și proastă turturică, Fără pricepere în ea, Căci a chemat Asiria Ca să îi vină-n ajutor, Cu neamul Egiptenilor.

12. Dar oridecâteori se duce Și orisprece loc o s-apuce, Îmi întind lațul peste el, Și-am să-l dobor în acest fel, Ca păsările cerului. Peste întreg poporul lui, Necazuri am să-ngrămădesc Pentru că am să-i pedepsesc, Așa după cum, tuturor, Le-am spus, în adunarea lor.

13. Vai! Vai, de oamenii acei! Vai, are-a fi atunci, de ei, Pentru că iată-i, fug de Mine! Asupra lor, pieirea vine, Căci necredință-au arătat Față de Mine, ne-ncetat. Aș vrea să-i scap, dar nu sunt buni, Căci împotrivă-Mi spun minciuni!

14. Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.

15. Degeaba Eu i-am pedepsit Sau brațele le-am întărit, Căci împotriva Mea vădesc Precum că numai rău gândesc.

16. Iată-i că se întorc ‘napoi, Dar nu la Cel Prea-Nalt. Apoi, Precum un arc înșelător, Se-arată-ntregul lor popor. Am hotărât ca toți cei cari Se dovedesc ai lui mai mari, Prin sabie, apoi, să cadă, În ale morții gheare, pradă, Din pricina vorbirii lor – A îndrăznelii vorbelor – De râs, când se vor fi făcut, În al Egiptului ținut.”