Isaia 10 BVA
1. Vai de cei care decretează decizii care favorizează nedreptatea și de cei care scriu porunci cu ajutorul cărora impun exploatarea nedreaptă –
2. ca să îi priveze de drepturi pe cei săraci și să răpească dreptatea celor defavorizați din poporul Meu. Ei fac astfel din văduve prada lor și îi jefuiesc pe orfani.
3. Ce veți face în ziua pedepsei, în mijlocul dezastrului care va veni din depărtări? La cine veți fugi după ajutor? Unde vă veți lăsa bogățiile?
4. Unii se vor apleca și vor merge printre prizonieri sau vor cădea omorâți. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a liniștit, iar mâna Îi este încă întinsă.”
5. „Vai de asirian care a fost nuiaua mâniei Mele! Vai de cel care ține în mâna lui bâta marii Mele supărări!
6. L-am trimis împotriva unui popor lipsit de respect față de Mine. I-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt mâniat, să îl prade, să îl jefuiască și să îl calce cu picioarele ca pe noroiul de pe drum.
7. Dar el nu vrea să procedeze așa. Nu are în minte acest lucru; ci vrea numai să distrugă, să șteargă de pe pământ popoare care (totuși) nu au o populație mică.
8. El zice: «Oare nu sunt regi toți conducătorii mei?
9. Oare nu s-a întâmplat celor din Calno la fel ca celor din Carchemiș? Nu este Hamatul identic cu Arpadul? Nu seamănă Samaria cu Damascul?
10. Mâna mea a devenit suverană în regatele idolilor ale căror imagini erau mai mari decât cele din Ierusalim și din Samaria.
11. Cum am făcut Samariei și idolilor ei, la fel voi face și Ierusalimului și idolilor lui!»”
12. „Când Iahve Își va fi realizat toată lucrarea împotriva muntelui numit Sion și împotriva Ierusalimului, va spune: «Îl voi pedepsi pe regele Asiriei pentru atitudinea lui arogantă și pentru mândria privirii lui impunătoare.
13. El zice: ‘Prin propria mea forță am făcut acest lucru; și l-am realizat prin înțelepciunea mea, pentru că sunt inteligent. Am desființat limitele teritoriale ale popoarelor și le-am jefuit de bogății. Acționând ca un luptător remarcabil, le-am subjugat conducătorii.
14. Am găsit cu mâna mea bogăția popoarelor exact cum aș fi găsit un cuib (de păsări)! Am adunat tot pământul ca unul care adună ouăle uitate; și nimeni nu a mișcat vreo aripă, nu a deschis gura și nici nu a ciripit!’
15. Se va lăuda oare securea înaintea celui care o folosește? Se va înălța oare fierăstrăul deasupra celui care se folosește de el? Dar în acest caz se întâmplă ca și cum nuiaua l-ar ridica pe cel care o ridică sau ca și cum toiagul ar ridica pe cel care nu este din lemn!»
16. Din această cauză Cel Suveran numit Iahve, Dumnezeul Armatelor, va trimite o boală devastatoare printre luptătorii lui remarcabili. Între oamenii lui speciali folosiți în război se va declanșa un dezastru ca acela produs de foc.
17. Lumina lui Israel va deveni un foc; iar Sfântul lui va fi o flacără. Într-o singură zi, ea va arde și va consuma toți spinii și toți mărăcinii lui.
18. Grandoarea pădurii lui și pământurile lui productive, vor fi total distruse; și vor ajunge ca un bolnav pe moarte.
19. Copacii care vor rămâne în pădurea lui, vor fi atât de puțini încât și un copil ar putea scrie numărul lor.
20. În acea zi, supraviețuitorii poporului Israel și supraviețuitorii urmașilor lui Iacov nu se vor mai baza pe cel care îi lovea; ci se vor baza cu adevărat pe Iahve, pe Sfântul lui Israel!
21. Niște supraviețuitori se vor întoarce. Aceia sunt supraviețuitorii lui Iacov. Ei vor reveni la Dumnezeul care deține forța (absolută).
22. Israel, chiar dacă poporul tău ar fi (atât de numeros) ca (ca particulele care formează) nisipul mării, numai niște supraviețuitori din el se vor întoarce. Distrugerea este decisă; și astfel, ea face să se reverse dreptatea.
23. Stăpânul care se numește Iahve, Dumnezeul armatelor, va pune în aplicare sentința pronunțată; și acest lucru se va întâmpla în toată țara.
24. Stăpânul care se numește Iahve și care este Dumnezeul Armatelor, spune: «Poporul Meu care locuiești în Sion, nu te teme de asirieni când ei te bat cu nuiaua și își înalță bâta împotriva ta – așa cum au făcut și egiptenii –
25. pentru că foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta și supărarea Mea va fi direcționată spre distrugerea lor.»
26. Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor îi va bate cu un bici – exact cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb; și Își va înălța toiagul deasupra mării – cum a făcut în Egipt.
27. În acea zi, îți va fi luată greutatea lor de pe umeri și jugul lor de pe gât. Acel jug va fi distrus din cauza grăsimii.
28. A ajuns la Aiat, a trecut prin Migron, iar la Micmaș și-a abandonat lucrurile.
29. Au trecut prin zona îngustă și au zis: «Vom înnopta la Gheva!» Rama tremură, iar Ghiva lui Saul fuge.
30. Fiica Galimului, țipă cu mare intensitate! Laișa, fii atent(ă)! Anatot, vai de tine!
31. Madmena fuge, locuitorii Ghebimului caută (o) scăpare.
32. Astăzi va face o nouă oprire la Nob, de unde va amenința cu pumnul muntele fiicei Sionului și dealul Ierusalimului.
33. Priviți-L pe Stăpânul care se numește Iahve – Dumnezeul Armatelor: El taie crengile cu o mare forță. Cei mai înalți copaci vor fi tăiați, cei mândri vor fi doborâți.
34. El va tăia desișul pădurii cu securea, iar Libanul va cădea sub loviturile Celui Impunător.