Isaia 11 BIV2014

1. Știu, o Odraslă o să vină, Chiar din a lui Isai tulpină, Căci a lui rădăcină, iar, Are să deie un Vlăstar.

2. Al Domnului Duh va veni Și-asupră-I se va odihni. Va fi un duh de-nțelepciune. Pricepere o să adune, Căci duh de sfat are să fie De cunoștință și tărie, De frică de Cel cari mereu E-adevăratul Dumnezeu.

3. Atunci, toată plăcerea Lui Va fi doar frica Domnului. Va judeca pe fiecare, Dar nu după înfățișare – Nici după cele auzite – Ci judecățile rostite

4. Vor fi făcute cu dreptate. Săracii țării au să cate Dreptatea Lui. Cei oropsiți Și cei ce sunt nenorociți, Neprihănire-o să găsească În tot ce o să hotărască. De-al Său cuvânt va fi lovit Întreg pământul, negreșit, Și-n urmă, cu a Lui suflare, Va nimici pe-acela care A fi om rău se dovedește.

5. Neprihănirea învelește Coapsele Sale și-o să fie Încins doar cu credincioșie.

6. Lupul – atunci – o să trăiască Cu mielul; are să-și găsească, Culcuș, pardosul fioros, Chiar lângă iedul cel fricos. Puii de lei – iată – se-adună Stând cu vițeii împreună. Cu vitele cele-ngrășate Care sunt pe pășuni aflate, Au să se strângă, pe imaș, Sub mâna unui copilaș.

7. Ursoaica are să se-adune Cu vaca. Puii și-i va pune Lângă viței a se culca, Iar leul, paie, va mânca Asemeni boului. La fel,

8. Pruncul de țâță, mititel, Chiar lângă borta cea pe care, Năpârca – adăpost – o are, O să se joace liniștit, Căci de primejdii e ferit. Copilul proaspăt înțărcat – Atuncea – își va fi băgat Mânuța lui, în vizuină La basilic. Când au să vină

9. Acele timpuri, să se știe Că nici un rău n-o să mai fie. Pe al Meu munte va fi pace Și pagubă nu se va face, Căci plin, pământul Domnului, Va fi, de cunoștința Lui, La fel precum fundul de mare Cunoaște apa cea pe care O poartă pe spinarea lui.

10. La împlinirea timpului, Vlăstarul – care o să vie De la Isai – are să fie Ca și un steag, pentru popoare, Iar neamurile, de sub soare, Se vor întoarce și-au să vie, Grabnic, la El, cu bucurie, Căci slava fi-va locu-n care, Vlăstarul locuință-și are.

11. În vremea ‘ceea, bunăoară, Domnul – pentru a doua oară – Mâna-Și va-ntinde, căci va vrea, Răscumpărare, ca să dea – Atunci – pentru o rămășiță Din a poporului Său viță Cari în Egipt e-mprăștiată Sau cari în Patros e aflată, Elam, Șinear, Asiria, Hamat și Etiopia, Ori în acele-ostroave care Se află risipite-n mare.

12. Un steag are să-nalțe El, Pentru popoare și, la fel, Pentru cei cari sunt surghiuniți Din Israel. Cei risipiți, Care dintre-ai lui Iuda sânt, Din patru colțuri de pământ Strânși au să fie, iar apoi, Vor fi aduși toți, înapoi.

13. Va înceta pizma pe care Neamul lui Efraim o are, Iar cei care se dovedesc Cum că pe Iuda-l dușmănesc, Atuncea fi-vor pedepsiți Și au să fie nimiciți. Pe Iuda, Efraim – gelos – N-o să mai fie, ne-ndoios, Pentru că nu o să mai fie, Între aceștia, dușmănie.

14. Iuda și Efraim apoi, În zbor vor merge amândoi. Pe umăr de Filistean puși, Către apus ei vor fi duși. Apoi o să îi jefuiască Pe cei cari au să locuiască În Răsărit. Edom, și el – Alături de Moab, la fel – Pradă vor fi mâinilor lor. Poporul Amoniților, Sub stăpânirea lor adus Atuncea, le va fi supus.

15. Limba de mare – cari aflată E în Egipt – va fi secată De către brațul Domnului. O să-Și ridice mâna Lui, Asupra Râului, să-l taie Apoi, în șapte mici pâraie, Pe care va putea poporul Ca să le treacă cu piciorul; Căci toți oamenii adunați Vor putea trece încălțati Prin ape, când are să taie Chiar Domnul, Râul, în pâraie.

16. Astfel, va fi un drum pe care Doar rămășița, ce o are Poporul Domnului, va trece, Când va veni vremea să plece Aceia cari se mai vădeau Că în Asiria erau. Atunci se va-ntâmpla la fel Cum s-a-ntâmplat cu Israel, Când de la Egipteni din țară, De Domnul a fost scos afară.