Isaia 13 BVA
1. O profeție despre Babilon, pe care Isaia – fiul lui Amoț – a văzut-o (și a proclamat-o).
2. „Ridicați un steag pe un munte fără vegetație și strigați cu mare forță la ei! Faceți-le semn cu mâna să intre pe porțile conducătorilor!
3. Eu personal am poruncit sfinților Mei; și Mi-am chemat vitejii. Am chemat pe cei care se bucură de grandoarea Mea, ca să Îmi pună în aplicare mânia.
4. Se aude un mare zgomot pe munți. El este ca acela produs de mari mulțimi de oameni. Se aude un vuiet de regate, de popoare care se adună. Iahve, Dumnezeul Armatelor, Își strânge o armată pregătită pentru luptă.
5. Ei vin dintr-o țară îndepărtată, de la marginea cerului. Iahve și uneltele mâniei Sale vin ca să distrugă întreaga țară.
6. Jeliți-vă! Ziua lui Iahve este aproape. Ea va veni ca distrugere de la Cel Omnipotent.
7. Astfel, toate mâinile vor slăbi. Inima oricărui om se va înmuia
8. și toți vor fi afectați de teroare. Toți vor avea chinuri și dureri. Se vor zvârcoli ca o femeie în timpul nașterii. Se vor uita panicați unul la altul, cu fețele înroșite.
9. Privește! Vine ziua lui Iahve. Ea este o zi de barbarie! Vine cu mânie și aduce un mare dezastru care va fi declanșat ca să facă din țară o zonă devastată și ca să distrugă pe păcătoșii care sunt în ea.
10. Stelele cerului și constelațiile lor nu își vor mai oferi lumina. Soarele va fi întunecat la răsăritul lui, iar luna nu își va mai trimite lumina (spre pământ).
11. Voi pedepsi lumea pentru răul ei și pe cei răi pentru păcatul lor. Voi face să înceteze mândria celor aroganți și voi doborî sfidările tiranilor.
12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul fin – mai rari decât aurul de Ofir.
13. Astfel, voi face să se cutremure cerul, iar pământul se va zgudui din temelii datorită marii supărări a lui Iahve – care este Dumnezeul Armatelor – când va veni ziua mâniei Lui intense.
14. Se va întâmpla ca în cazul unei gazele urmărite sau al unei turme fără păstor. Fiecare se va întoarce la poporul lui și fiecare va fugi în țara lui.
15. Oricine va fi găsit, va fi înjunghiat; și oricine va fi capturat, va cădea omorât de sabie.
16. Copiii lor vor fi făcuți bucăți sub ochii lor. Casele lor vor fi jefuite, iar soțiile lor vor fi violate.
17. Să știți că îi voi provoca împotriva lor pe mezi – pe cei care ignoră argintul și care nu apreciază aurul.
18. Arcurile lor îi vor penetra pe cei tineri. Nu vor avea milă (nici) de copiii sugari. Da, copiii nu vor găsi milă în ochii lor.
19. Iar Babilonul care fusese gloria imperiilor, faima și mândria caldeenilor, va fi ca (orașele) Sodoma și Gomora când le-a distrus Dumnezeu.
20. Nu va mai fi locuit niciodată, nu va mai fi nimeni în el pentru tot restul generațiilor! Niciun arab nu își va întinde cortul acolo și niciun păstor nu își va odihni turma în acel loc.
21. Ci (doar) animalele deșertului vor sta acolo. Șacalii îi vor umple casele (ruinate). Vor fi struți care vor locui acolo, iar țapii sălbatici vor alerga prin acel loc.
22. Hienele vor urla în palatele lui, iar șacalii vor produce sunetele lor specifice în casele lui de distracție. Vremea (distrugerii Babilonu)lui este aproape; și zilele (de supraviețuire) nu îi vor fi prelungite.