Isaia 15 BIV2014

1. Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Moab, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. În noaptea-n care-i pustiit, E Ar-Moabul nimicit! Tot ceea ce se prevestește, În noaptea ‘ceea se-mplinește. În noaptea care-i pustiit, E Chir-Moabul nimicit!

2. La templu, oamenii se-adună. Către Dibon merg împreună, Sau pe-nălțimi lumea se strânge Și toți încep apoi a plânge. Întreg Moabul se bocește Atuncea, și se tânguiește. Pe Nebo și Medeba, iată, Capete rase doar se-arată Și toate bărbile-s tăiate.

3. Pe uliți – în cetăți și-n sate – De spaimă oameni-s cuprinși Și doar cu saci toți sunt încinși. Pe-acoperișuri și-n piețe Se pot zări doar triste fețe Care de plâns, topite sânt, Căci geme tot, pe-al lor pământ.

4. Hesbonul țipă, chinuit, De Eleale însoțit, Iar strigătele se-mpreună Și până la Iahaț răsună. Chiar și războinicii pe care Țara Moabului îi are, Cuprinși de groază, se bocesc, Căci spaimele îi încolțesc.

5. Pentru Moab, plânge acum Inima mea, când văd, pe drum, Ai săi fugari înspăimântați, Către Țoar fugind speriați Și spre Eglat-Șelișia. Lacrimi amare sunt în ea, Căci îi zăresc cum merg plângând, Dealul Luhitului urcând, Țipând în lungul drumului, Cel al Horonaimului.

6. Izvoarele-n Nimrim aflate – Iată – acuma sunt secate, Iar pe pământul însetat Întreaga iarbă s-a uscat. Verdeață nu se mai găsește Căci nici un fir verde nu crește.

7. De-aceea toți, în acest ceas, Își strâng ceea ce-a mai rămas Și-și trec avutul și-al lor grâu, Peste al sălciilor râu.

8. Hotarele cele pe care Țara Moabului le are, De țipete-s înconjurate, Căci bocete nenumărate Răsună pân’ la Eglaim Și până la Beer-Elim.

9. În al Dimonului ținut Cu sânge apa s-a umplut. Peste Dimot trimit apoi, Nenorociri mari și nevoi. Un leu se va împotrivi Celor care se vor ivi Drept rămășița cea pe care Țara Moabului o are.