Logo
🔍

Isaia 18 BVA

«

1. Vai de tine – țară în care se aude zgomotul aripilor – țară de dincolo de râurile lui Cuș.

2. Tu îți trimiți emisarii pe apă, în corăbii de papirus! Duceți-vă, emisari rapizi! Duceți-vă la un popor înalt și cu pielea netedă. Mergeți repede la un popor de care se tem atât cei de aproape, cât și cei care sunt departe. Duceți-vă la un popor care are o mare forță și care a devenit cuceritor. Țara lui este traversată de râuri!

3. Voi toți, locuitori ai lumii, toți cei care locuiți pământul: când se ridică steagul pe munți, să fiți atenți! Când sună cornul, să ascultați!

4. Iahve mi-a vorbit astfel: «Eu voi sta liniștit și voi privi din locuința Mea. Voi fi ca o adiere fierbinte în lumina soarelui și ca un nor de rouă în căldura secerișului.

5. Chiar înaintea strângerii recoltelor agricole – când floarea cade, și fructul se coace –, El va tăia ramurile tinere folosind cosoare. Va tăia lăstarii și îi va arunca.

6. Toți vor fi lăsați (ca hrană) păsărilor răpitoare din munți și animalelor sălbatice. Păsările răpitoare vor sta vara pe ei și toate animalele sălbatice vor ierna acolo.»

7. În acea vreme, va fi un popor înalt și cu pielea netedă, de care se tem atât cei din apropierea lui cât și cei care sunt departe de el. Acel popor reprezintă o mare forță; și el știe să fie cuceritor. Țara lui este traversată de râuri. El va aduce daruri lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor – la muntele Sion care este locul numelui Lui.”

»