Logo
🔍

Isaia 2 VBRC2020

«

1. Ceea ce a văzut Isaía, fiul lui Ámoț, cu privire la Iúda și la Ierusalím.

2. În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munților și va fi mai înalt decât colinele și se vor îndrepta spre el toate neamurile.

3. Popoare multe vor veni și vor zice: „Veniți, să urcăm la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăța căile sale și noi vom umbla pe cărările lui. Căci din Sión va ieși legea și din Ierusalím, cuvântul Domnului.

4. Va judeca între neamuri și va decide între multe popoare. Vor schimba săbiile lor în fiare de plug și sulițele lor în seceri. [Niciun] neam nu va mai ridica sabia împotriva [altui] neam și nu vor mai învăța războiul.

5. Casă a lui Iacób, veniți să umblăm în lumina Domnului!

6. Căci l-ai părăsit pe poporul tău, casa lui Iacób, deoarece s-a umplut cu [magi] din răsărit și ghicitori ca ai filisténilor și au făcut înțelegeri cu fiii străinilor.

7. Țara lor este plină de argint și de aur și comorile lor n-au sfârșit; țara este plină de cai și carele lor sunt fără număr.

8. Țara lor este plină de idoli: se prosternă la lucrarea mâinilor lor, la ceea ce fac degetele lor.

9. Omul va fi umilit și bărbatul va fi înjosit. Nu-i vei ierta.

10. Intră în stâncă și ascunde-te în țărână dinaintea groazei Domnului și dinaintea splendorii maiestății sale!”.

11. Ochii semeți ai omului vor fi umiliți și mândria bărbaților va fi înjosită; numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea.

12. Căci este o zi a Domnului Sabaót împotriva a tot ce este semeț și înălțat; căci orice se ridică va fi umilit:

13. toți cedrii înalți și falnici ai Libánului, toți stejarii Basánului,

14. toți munții semeți și colinele înalte,

15. orice turn înalt și orice zid întărit,

16. toate corăbiile din Tarșíș și toate navele luxoase.

17. Semeția omului va fi umilită și trufia bărbaților va fi înjosită; numai Domnul va fi glorificat în ziua aceea.

18. Toți idolii vor fi zdrobiți.

19. Vor intra în peșterile stâncilor și în crăpăturile pământului dinaintea groazei Domnului și dinaintea splendorii maiestății sale, când se va ridica să clatine pământul.

20. În ziua aceea, oamenii își vor arunca la cârtițe și la lilieci idolii lor de argint și idolii lor de aur pe care și-i făcuseră ca să se prosterneze înaintea lor;

21. vor intra în despicăturile stâncilor și în crăpăturile pietrelor, dinaintea groazei Domnului și dinaintea splendorii maiestății lui când se va ridica să clatine pământul.

22. Lăsați-l deoparte pe om, în nările căruia nu e decât o suflare! Căci prin ce poate fi apreciat el?

»