Isaia 22 BIV2014

1. Aceasta e o prorocie, Privind lucruri ce au să vie, Pe lunga vremurilor cale, Peste-a vedeniilor vale. „Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți, Pe-acoperiș să vă suiți

2. Voi, din cetatea cea frumoasă, Zglobie și gălăgioasă? Iată, ai tăi morți n-au să piară Uciși de sabie, afară, Și nici în luptă, înfruntând Vrăjmași-n iureș atacând.

3. Ci căpeteniile tale Fug împreună. A lor cale E, însă, de arcași tăiată. Locuitorii tăi, deodată, Se pomenesc prinși de război Și robi ajung a fi apoi, Deși încearcă fiecare Să fugă către larga zare.

4. De-aceea zic: „Nu vă uitați La mine, ci să mă lăsați Să plâng amar. Nu stăruiți Mângâietori ai mei să fiți, Pentru necazul cel pe care Sărmanul meu popor îl are!

5. Căci este-o zi de-nvălmășire Și de necaz și de zdrobire, Trimisă de Cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Peste-a vedeniilor vale. Cad toate zidurile tale, Iar țipătul durerii crunte Urcă din vale, către munte.

6. Elamul poartă tolbe-n spate, Cari cu săgeți sunt încărcate, Iar luptători și călăreți Înaintează îndrăzneți. Chirul, apoi, se pregătește Și grabnic scutu-și dezvelește.

7. Văile cele minunate De care-acum sunt înțesate, Iar călăreții adunați, Pentru bătaie-s înșirați Și-s gata de război, în vale, Chiar lângă stâlpii porții tale.

8. Silite-s șanțurile care, În Iuda, sunt de apărare; În astă zi sunt cercetate Și armăturile aflate În casa ‘ceea minunată Cari, „a pădurii”, e chemată.

9. Voi, la spărturile aflate Astăzi, la David în cetate – Cari multe se vădesc – priviți Și căutați ca să opriți Apele iazului de jos. Veți număra, neîndoios,

10. În urmă, casele pe care Ierusalimu-n el le are, Să știți pe cari să le stricați, Pietre, din ele, să luați, Pe care să le folosiți Ca zidul să îl întăriți.

11. Sunt două ziduri, unde voi – Chiar între ele – vreți apoi, Să faceți o cămară mare, Să puteți strânge apa care E-n iazul vechi. Dar nu voiți, Cu nici un chip, ca să priviți Către Cel care a făcut Totul, așa precum a vrut, Către Cel care-a pregătit Lucrul acest și l-a-mplinit.

12. Și totuși, Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Iată că-n acea zi vă cheamă Să plângeți și – de bună seamă – Cu pumni-n piept să vă loviți, Încinși numai în saci să fiți Și capul ras să îl aveți.

13. Dar iată-n schimb, voi ce faceți: E – peste tot – doar veselie Și strigăte de bucurie! În orice loc, se taie oi Și se înjunghie mulți boi. Ospețe mari, oamenii țin. Carne mănâncă și beau vin, Spunându-și unul altuia: „Hai să mâncăm cât vom putea Și să bem vin – cât mai trăim – Pentru că mâine-o să murim!”

14. Însă, Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu, Mie mi S-a descoperit Și-n felu-acesta mi-a vorbit: „Află că nu va fi iertată Nelegiuirea arătată, Până când nu o să muriți. De-aceea, fi-veți înghițiți De locuința morților” – A zis Domnul oștirilor.

15. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu: „Du-te pân’ la curteanu-acel – La Șebna. Dregător e el, În casele împărătești.

16. În felu-acesta să-i vorbești: „Spune-mi, ce ai aici, la tine? Să îmi mai spui și pentru cine, Acest mormânt, tu l-ai făcut?” Sus – pe-nălțime – am văzut Că un mormânt și-a pregătit Și-o locuință și-a scobit

17. În stâncă. Însă, Domnul are, Cu o aruncătură tare, Să te azvârle, de îndat’, Din acest loc. Vei fi luat Și ca un ghem vei fi-nvârtit.

18. Asemeni unei mingi, zvârlit Tu ai să fii, pe un pământ Întins, care-ți va fi mormânt. Carele tale minunate, Acolo fi-vor adunate. Tu ești ocara cea pe care Casa stăpânului o are!

19. De-aceea, tu nu vei mai sta Peste dregătoria ta, Ci te va smulge, negreșit, Domnul și fi-vei izgonit.

20. „Află că-n ziua ‘ceea, Eu Îl voi chema pe robul Meu, Pe Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are –

21. Pentru că iată ce-am să fac: Cu tunica ta îl îmbrac; Am să-l încing cu brâul tău Și am să pun, în brațul său, Puterea pe care-o aveai Când dregător tu te aflai. Precum un tată va fi el, Pentru Ierusalim. La fel, Și pentru Iuda va fi tată.

22. Pe al său umăr, așezată Are a fi cheia pe care Casa lui David doar o are. Atuncea când el va deschide, Nimeni nu va putea închide. Apoi, când el o să închidă, Nimenea n-o să mai deschidă.

23. Am să-l împlânt ca pe-un drug mare Care e pus într-un loc tare. Un jilț de slavă o să fie, La al său tată-n seminție.

24. Pe el, o să se sprijinească Întreaga slavă pământească A caselor celor pe care, În lume, tatăl său le are, Precum și-odraslele acele Care-s alese, cât și cele Cari de ocară s-au vădit. Pe el, se vor fi sprijinit Sculele cele mici rămase, Atât lighene, cât și vase.”

25. În ziua ‘ceea, drugul care Era-mplântat într-un loc tare, Are să fie-ndepărtat, Căci va fi scos și-apoi, tăiat. Drugul acela va cădea Și-atunci povara ce ședea Asupra lui, va fi zdrobită. Ea o să fie nimicită De către Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu. Lucrul acest va fi-mplinit, Pentru că Domnul a vorbit.”