Logo
🔍

Isaia 24 VBRC2020

« Judecata Domnului

1. Iată, Domnul pustiește țara, o nimicește, răscolește suprafața și îi risipește locuitorii.

2. Atunci, cum îi va fi poporului, așa va fi și preotului; cum îi va fi sclavului, așa îi va fi și stăpânului său; cum îi va fi servitoarei, așa îi va fi și stăpânei sale; cum îi va fi cumpărătorului, așa îi va fi și vânzătorului; cum îi va fi celui care dă cu împrumut, așa îi va fi și celui care ia cu împrumut și cum îi va fi celui care împrumută cu dobândă, așa îi va fi și celui care ia cu dobândă.

3. Țara va fi pustiită și prădată, căci Domnul a spus acest lucru.

4. Țara jelește în doliu, lumea înnebunește; slăbesc cei mari din poporul țării.

5. Țara este întinată de locuitorii ei, întrucât au încălcat legile, au pervertit hotărârea și au rupt alianța veșnică.

Cântare asupra țării devastate

6. De aceea, blestemul va devora țara și locuitorii ei vor avea de ispășit. Pentru aceasta, locuitorii țării vor fi arși și vor mai rămâne puțini oameni.

7. Mustul stagnează, via este veștejită; toți cei veseli cu inima suspină.

8. A încetat bucuria tamburinelor, s-a sfârșit vuietul celor care se veselesc, s-a oprit bucuria harpei.

9. Când se cântă, nu se mai bea vin, băutura tare e amară pentru cei ce o beau.

10. Cetatea haosului a fost distrusă: toate casele au fost închise de la intrare.

11. Se strigă după vin în piețe, orice veselie a dispărut, bucuria țării a fost alungată.

12. În cetate a rămas devastare, poarta este sfărâmată: o ruină!

13. Căci astfel va fi în țară, între popoare, ca atunci când se scutură măslinul, când se bate la sfârșitul culesului.

14. Dar își vor înălța glasul, vor aclama măreția Domnului, vor striga de bucurie de la mare.

15. De aceea, preamăriți-l pe Domnul de la răsărit, numele Domnului, de pe coastele mării!

Ultimele bătălii

16. De la marginile pământului am auzit: „Mărire Celui Drept!”. Dar eu am zis: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Înșelătorii înșală, înșelătorii se poartă cu înșelăciune.

17. Groază, groapă și cursă sunt asupra ta, locuitor al țării!

18. Cel care fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă și cel ce se ridică din groapă va cădea în cursă; căci se deschid stăvilarele de sus și se cutremură temeliile pământului.

19. Pământul se rupe, pământul se crapă, pământul se mișcă!

20. Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă de noapte; nelegiuirea lui îl apasă, cade și nu se mai ridică.

21. În ziua aceea, Domnul va pedepsi oștirea de sus, din înălțimi, și pe regii pământului, de pe pământ.

22. Aceștia vor fi strâns legați în groapă, vor fi întemnițați în închisoare și, după multe zile, vor fi pedepsiți.

23. Luna va roși, iar soarele se va rușina, căci Domnul Sabaót va domni pe muntele Sión și în Ierusalím și înaintea bătrânilor săi va fi preamărit.

»