Logo
🔍

Isaia 25 NTR

« Laudă pentru eliberarea de sub opresiune

1. O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie.

2. Ai transformat cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este o cetate; ea nu va mai fi niciodată reconstruită.

3. De aceea popoarele puternice Te vor glorifica și cetățile națiunilor groaznice se vor teme de Tine.

4. Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea celor groaznici era ca furtuna împotriva unui zid,

5. ca arșița soarelui într-un loc uscat. Tu aduci la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.

6. Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune – cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite.

7. Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea care înfășoară toate națiunile.

8. El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său, căci Domnul a vorbit.

9. În ziua aceea se va zice: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru. Ne-am pus speranța în El și El ne-a mântuit. Acesta este Domnul în Care ne-am pus speranța. Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“.

10. Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta. Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare, așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

11. Acolo, pe munte, își vor întinde mâinile, așa cum își întinde înotătorul mâinile să înoate. El le va doborî mândria, în pofida abilității mâinilor lor.

12. El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale, le va doborî și le va arunca la pământ, chiar în țărână.

»