Logo
🔍

Isaia 26 VBRC2020

« Imn de mulțumire

1. În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iúda: „Avem o cetate puternică; el a pus mântuirea ca zid și întăritură.

2. Deschideți porțile, ca să intre neamul cel drept care se păstrează fidel!

3. Planul este stabil; tu vei asigura pacea, pace, pentru că și-a pus încrederea în tine.

4. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este o Stâncă veșnică.

5. I-a umilit pe cei care locuiau în înălțimi și a doborât cetatea semeață: a doborât-o la pământ, a coborât-o până în țărână.

Psalm

6. Ea este călcată în picioare, picioarele sărmanului, tălpile picioarelor săracilor.

7. Cărarea celui drept este dreaptă; tu, Cel Drept, nivelezi calea celui drept.

8. Da, pe calea judecăților tale, ne-am pus speranța în tine. Dorința sufletului este numele tău și amintirea ta.

9. Sufletul meu te dorește noaptea și duhul meu te caută înlăuntrul meu. Căci atunci când judecățile tale sunt [împlinite] pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea.

10. Dacă cel nelegiuit va fi milostivit, nu va învăța dreptatea; în țara dreptății, el va săvârși nedreptatea și nu va vedea măreția Domnului.

11. Doamne, mâna este înălțată, însă ei nu o văd. Dar o vor vedea și se vor rușina de gelozia față de popor: da, focul îi va devora pe dușmanii tăi.

12. Doamne, tu vei stabili pentru noi pacea, căci chiar toate lucrările noastre tu le-ai făcut să fie pentru noi.

13. Doamne Dumnezeul nostru, alți stăpâni au stăpânit peste noi; dar noi numai în tine ne vom aminti de numele tău.

14. Morții nu mai sunt, umbrele nu se mai ridică, pentru că i-ai pedepsit, i-ai nimicit și ai șters orice amintire a lor.

15. Ai înmulțit neamurile, Doamne; ai înmulțit neamurile. Te-ai preamărit și ai lărgit toate hotarele țării.

16. Doamne, în strâmtorare ei te-au căutat, neliniștea celui oprimat este corecția ta pentru ei.

17. Cum se zvârcolește și strigă cea însărcinată în durerea ei când se apropie să nască, la fel am fost și noi înaintea ta, Doamne.

18. Am zămislit, ne-am zvârcolit ca ea, dar am dat naștere la vânt. Mântuire nu am făcut pe pământ și locuitori ai lumii nu s-au născut.

Trecerea Domnului

19. Cei morți ai tăi vor trăi, cadavrele se vor ridica. Treziți-vă și strigați de bucurie, voi cei care zăceți în țărână! Căci roua ta este ca roua de dimineață, iar pământul îi va da afară pe cei din locuința umbrelor”.

20. „Mergi, poporul meu, intră în camera ta și închide ușa după tine! Ascunde-te puțin, până va trece indignarea!”.

21. Căci, iată, Domnul iese din lăcașul său ca să pedepsească nelegiuirea celor care locuiesc pământul. Pământul va scoate la suprafață sângele și nu-i va mai acoperi pe cei uciși din el.

»