Isaia 28 BIV2014

1. Vai, de cununa îngâmfată, Cari este-n Efraim aflată Și-i a bețivilor pe care Țara lui Efraim îi are! Vai, e de floarea veștejită, Cu care e împodobită Cununa celor ce se-mbată, Pe culme-n valea cea bogată!

2. Iată că de la Domnu-apare Un om puternic, un om tare. Ca o furtună o să vie. Va fi precum o vijelie, Ca și o rupere de nor, Ca și șuvoiul apelor. Cununa are s-o lovească Și la pământ o s-o trântească.

3. Cununa ‘ceea îngâmfată, Din Efraim, va fi luată Și spulberată în picioare,

4. Iar a ei veștejită floare – Cu care este-mpodobită – Are a fi asemuită Cu o smochină timpurie Cari, înainte ca să vie Culesul, abia e zărită Și de îndată-i înghițită.

5. Când acea zi are să vie, Domnul oștirii o să fie Ca o cunună minunată, Ca o podoabă nestemată, Pentru cei cari sunt rămășiță Din a poporului Său viță.

6. Duh de dreptate, va fi El, În vremea ‘ceea, pentru cel Care în grijă are – iată – Scaunul pentru judecată. Ca o putere, va fi El În vremea ‘ceea, pentru cel Cari pe vrăjmaș îl dă-napoi, Până la poarta lui apoi.

7. Însă și ei sunt clătinați, De aburii de vin purtați Și amețit e fiecare, Căci bea o băutură tare. Și preoții și-aceia cari Proroci sunt, de băuturi tari Sunt îmbătați și-s stăpâniți De vin, căci umblă amețiți. Se clatină când prorocesc. Când judecă, se poticnesc.

8. Mesele lor sunt murdărite, De vărsături fiind stropite Și nu mai e un loc curat,

9. Iar ei, astfel, au întrebat: „Pe cine vrea el, să învețe Înțelepciunea, dând povețe? Cui vrea să dea, fără măsură, Atât de multă-nvățătură? Unor copii abia-nțărcați, Cari de la țâță sunt luați?

10. Căci ne tot dă, fără măsură – Neîncetat – învățătură, Și-n orice loc el ne aruncă Poruncă iar, și iar poruncă. Puțin aici, dincolo iar, Și tot porunci căpătăm doar.”

11. Ei bine! Iată ce pățiți: Prin niște oameni bâlbâiți – A căror vorbă e străină Și cari vor fi trimiși să vină La voi – vă va vorbi Acel Cari îi e Domn, lui Israel.

12. El îi zicea: „Iată dar, tihnă. Dați osteniților odihnă, Căci uite locul potrivit, Pentru odihnă rânduit!” Ei, însă, nu au ascultat

13. Și-atunci Domnul a cuvântat: „Învățături fără măsură – Neîncetat, învățătură. În orice loc vor fi atunci, Numai porunci peste porunci. Puțin aici, dincolo iar Și tot porunci primi-veți doar.” Să meargă, să se poticnească, Să cadă și să se zdrobească, Să dea în laț – fără să știe – Și-n felu-acesta prinși să fie.

14. Voi – batjocoritorilor – Cari stăpâniți peste popor Și în Ierusalim v-aflați, Atenți, acum, să ascultați Cuvântul cel venit de sus, Pe care Domnul vi l-a spus!

15. Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,

16. De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta, a vorbit: „În vremea care o să vie, O piatră, pun, ca temelie, Eu, în Sion – piatră-ncercată, O piatră scumpă, nestemată. Piatra aceasta este dusă Și-n capul unghiului e pusă. De-asemenea, ea o să fie O întărită temelie. Cel ce se sprijină pe ea, Nu va fugi, nu va cădea.

17. Voi face, din neprihănire, O lege – pentru-ntreaga fire – Căci o cunună, Eu voiesc Ca din dreptate să-mpletesc. În urmă, locul de scăpare Pe cari neadevăru-l are, De grindină va fi surpat Și de șuvoaie înecat Va fi și locul cel pe care Minciuna, adăpost, îl are.

18. Deci, chiar dacă voi ați avut Un legământ ce l-ați făcut Cu moartea și – fără-ndoială – Ați avut și o învoială Cu locuința morților, Vă spun, spre știrea tuturor, Că ele n-au să dăinuiască. Atunci când o să năvălească Urgia apei peste voi, Striviți veți fi de ea apoi.

19. De câte ori va trece ea, Scăpare, voi nu veți avea, Ci apucați aveți să fiți. De al ei vuiet, îngroziți Aveți a fi, căci ea va trece În zori. Nici bine n-o să plece, Căci peste zi va trece iară Și-apoi când se va face seară, Căci zi și noapte căutați Veți fi de ea și apucați.”

20. Patul prea scurt va fi și-astfel N-ai să te poți întinde-n el, Iar pătura – se va vedea – Precum că-ngustă e și ea, Încât nu poți s-o folosești Când vei voi să te-nvelești.

21. Domnul – atunci – Se va sălta Și iată că se va purta Așa după cum bine știm Că a făcut la Perațim. Se va stârni mânia Lui, Ca-n valea Gabaonului, Căci Își va împlini, pe dată – Atunci – lucrarea Lui ciudată Și lucrul nemaiauzit, Pe care El l-a pregătit.

22. Să nu-ndrăznească cineva, Batjocuri a rosti cumva, Să nu se strângă, bunăoară, Lațul care vă înconjoară. Căci iată că aflat-am eu, De la al oștii Dumnezeu, Că nimicirea-i pregătită, Iar țara nu va fi scutită.

23. „Urechile, vi le plecați Și al meu glas îl ascultați! Să fiți dar, cu luare-aminte, Când ascultați aste cuvinte!

24. Cel care ară, ne-ncetat Ara-va pentru semănat? Necontenit el își brăzdează Pământul lui și îl grăpează?

25. Dar după ce și-a îndreptat Ogorul, nu a aruncat El, măzărichea? N-a adus Chimenul care va fi pus În brazdă? Nu a-nsămânțat Grâul, în rânduri așezat? Orzului nu i-a pregătit, Oare, un loc deosebit? Alacul n-a fost semănat, Pe margini? Cel care i-a dat

26. Aceste-nvățături, mereu, A fost doar bunul Dumnezeu, Căci numai El era-n măsură Să-i dea această-nvățătură.

27. Căci măzărichea semănătă, Nu e – cu leasa – treierată, Iar lujerul chimenului Nu-l calcă roata carului, Ci măzărichea se-mblătește Cu bățul și se folosește Nuiaua, spre a fi bătut Chimenul care s-a făcut.

28. Grâu-i bătut – adevărat – Dar nu se bate ne-ncetat. Cu car și cai, treci peste el, Dar nu îl sfarmi, în acest fel.

29. Domnul oștirii a lăsat Lucrul acesta minunat, Căci mare-i planul Domnului, Precum și-nțelepciunea Lui.”