Isaia 3 BIV2014
1. Domnul – care-i conducător Al tuturor oștirilor – În vremurile de apoi, Are să ieie înapoi Sprijinul Său, ce îl primim În Iuda și-n Ierusalim. De-ntreg poporul va fi vai, Căci orișice mijloc de trai – Atuncea – ne va fi luat. Orice izvor va fi secat: Și cel cari pâine ne dădea, Dar și cel cari apă avea.
2. Viteazul e luat și el, Iar omul de război, la fel. Vor fi luați judecători, Proroci, bătrâni și ghicitori.
3. Va fi luat acela care, Peste cincizeci este mai mare. Toți dregătorii sunt luați; Nici sfetnici nu vor fi lăsați; Meșteșugarul cel ales Nu va scăpa, bine-nțeles; Nici vrăjitorul dovedit Precum că este iscusit, Nu va putea avea scăpare, În vremea ‘ceea de-ncercare.
4. „Drept căpetenii, vor avea Niște băieți. De-asemenea, Niște copii le voi aduce Și-am să-i așez spre a-i conduce!” Așa va fi, căci negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.
5. Oameni-or fi asupritori; Se vor vădi răuvoitori, Căci apăsa-va fiecare Pe cel pe cari aproape-l are. Omul bătrân va fi lovit De către tânăr. Negreșit, Omul care e pus în cinste, Lovit e de cel fără minte, Cari se vădește de nimic.
6. Merg pân’ acolo, încât zic Fratelui omului acel – Când îl găsesc – în acest fel: „Tu ai o haină! Fii, apoi, Drept căpetenie, peste noi! Ia aste dărmături – nu sta – Și pune-le sub mâna ta!
7. Dar chiar în ziua ‘ceea, el Le va răspunde în ăst fel: „Nu pot fi doctor, chiar de-aș vrea, Căci n-am pâine în casa mea Și n-am nici haină. Nu puteți, Drept căpitan să mă puneți, Să cârmuiesc acest popor, Căci nu vreau să fiu domnitor.”
8. Ierusalimul s-a stricat Și-acuma este clătinat. Cu Iuda s-a-ntâmplat la fel, Căci clătinat este și el. Faptele lor necugetate Se dovedesc a fi-ndreptate Doar împotriva Domnului, Să-nfrunte măreția Lui.
9. Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!
10. Bine-i de cel neprihănit: Acela este fericit, Pentru că are să adune Roade, din faptele lui bune.
11. Vai, de acel care e rău, Căci parte are-n lucrul său, De roadele faptelor lui, Care sunt ale răului!
12. Pe-al meu popor îl asupresc Niște copii și-l stăpânesc Niște femei. Popor al meu, Cârmuitorii tăi, mereu, Te duc în rătăcire mare Și pustiesc a ta cărare!
13. Curând, curând Domnul Se-arată Și o să facă judecată. Domnul are să stea-n picioare Și o să judece popoare.
14. Atunci când Domnul Se arată, El va intra la judecată Cu cei mari ai poporului, Precum și cu bătrânii lui: „Voi ați mâncat via și – iată – Prada de la sărac luată În casa voastră se găsește!
15. Dar cine vă îngăduiește, Pe-al Meu popor, să îl călcați Și pe săraci să-i apăsați?” – A-ntrebat Domnul cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.
16. Domnul a glăsuit apoi: „Fetele care sunt la voi – Fiice al Sionului – În mijlocul poporului Umblă cu gâturile-ntinse, Mândre și cu priviri aprinse De pofte. Iată că pășesc Mărunt și că își zornăiesc Verigile de la picior. De-aceea, creștetele lor,
17. Domnul o să le pleșuvească Și o să le descoperească Rușinea-n fața tuturor.”
18. Verigile de la picior, Domnul – atuncea – le va scoate. Luate-o să le fie toate Podoabele strălucitoare: Și sorișori și lunișoare;
19. Cercei brățări – și-asemenea Maramele – o să le ia;
20. Vor fi luate lănțișoare – Podoabele pentru picioare – Și legăturile purtate Pe capete; vor fi luate Cutiile cele în care, Mirosuri, și-au pus fiecare, Brâiele cele minunate Și băierele descântate;
21. O să le ia inelele Precum și verigelele Care în nas sunt așezate;
22. De-asemeni, le vor fi luate Și straiele cele pe care Le folosesc la sărbătoare, Cămășile lor cele largi, Cu mantiile cele dragi Și pungile încăpătoare,
23. Maramele cele ușoare, Turbanele, cămășile Cele subțiri și-oglinzile.
24. Fi-va-n putoare prefăcut – Atunci – mirosul cel plăcut; Locul în cari brâul ședea, O frânghie are să-l ia. În loc de părul încrețit, Va fi un creștet pleșuvit. Unde o mantie a stat, Un sac strâmt fi-va așezat Și-n loc de frumusețe, are Să fie-un semn de înfierare.
25. Bărbații tăi – și-asemenea Vitejii tăi – toți vor cădea Sub ascuțișul sabiei Și-n câmp au să rămână ei.
26. Vor geme porțile pe care Fiica Sionului le are, Căci despoiată va fi ea Și pe pământ are să stea.