Isaia 33 BIV2014
1. Pustiitorule, îți vine Timpul când fi-va vai de tine, Chiar dacă n-ai fost pustiit Și încă n-ai fost jefuit Tu, cel care te dovedești Precum că știi să jefuiești. Când îți vei duce la-mplinire Lucrarea ta de pustiire, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii la rându-ți pustiit. După ce ai să isprăvești Ce-ai început să jefuiești, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii tu însuți jefuit.”
2. „Doamne îndură-Te apoi, Și milă ai, față de noi, Căci Doamne, Tu ne știi prea bine! Nădejdea noastră e în Tine! Sprijină dar, a noastră viață În fiecare dimineață Și izbăvește-ne apoi, În vremurile de nevoi!
3. Când aud glasul Tău cel tare, Înspăimântate fug popoare, Iar când Te scoli pe ne-așteptate, Sunt neamurile-mprăștiate.”
4. Cum mușița să strângă știe, Și prada voastră o să fie Strânsă la fel. Asemenea Lăcustelor, sar peste ea.”
5. Iată că Domnul e-nălțat Și la-nălțime-i așezat. Nepărtinirea Domnului Precum și cu dreptatea Lui, Întreg Sionul l-au umplut.
6. „Zilele tale s-au făcut Statornice. Priceperea Și-nțelepciunea-asemenea Se-arată, pentru-ntreaga fire, Drept un izvor de mântuire.” Iată comoara cea pe care Sionu-n stăpânire-o are: Aceasta-i frica Domnului, Căci ea este comoara lui.
7. Toți cei viteji strigă afar’, Iar solii păcii plâng amar.
8. Pustii sunt drumurile-acele, Căci nimeni nu umblă pe ele. Asur – după cum e știut – Un legământ mare-a avut, Însă l-a rupt. Disprețuiește Cetățile și se vădește, Acuma, de parcă nu vrea, A se uita la nimenea.
9. Țara jelește, întristată. Plin de rușine se arată Libanul și adânc tânjește. Pustiu Saronul se vădește. Iată, frunza Basanului, Precum și a Carmelului, Se scutură și-ncet s-a dus.
10. „Mă voi scula”, Domnul a spus, „Și Mă voi înălța, de-ndată.
11. Ați zămislit doar fân și, iată Că doar de paie ați avut Parte, atunci când ați născut. Suflarea voastră de mânie, Peste Ierusalim, se știe Că e un foc mistuitor, Dar focul ei nimicitor, Se va întoarce peste voi Și vă va înghiții apoi.
12. Ale pământului popoare Vor fi ca și niște cuptoare De var, ca niște spini tăiați Care în foc sunt aruncați.”
13. „Voi – cari departe vă găsiți – Ce am făcut, să auziți! Voi – cei de-aproape – veți putea Ca să vedeți puterea mea!”
14. Cei păcătoși sunt îngroziți, Iar cei ce sunt nelegiuiți Și în Sion sunt așezați, De-un tremur fost-au apucați Și-au întrebat, speriați, apoi: „Dar cine, oare, dintre noi, Poate să stea, biruitor, Lângă un foc mistuitor?” „Sau cine, oare, dintre noi, Poate ca să rămână-apoi, Lângă acest foc, care – iată – Flacără veșnică se-arată?”
15. „Acela cari știe, din fire, Să umble în neprihănire, Cari fără vicleșug vorbește, Acela cari nesocotește Orice câștig ce, ne-ndoios, Numai prin stoarcere e scos, Cel care știe, mai apoi, Să-și tragă mâna înapoi, Să nu ia mită niciodată, Cel cu urechea astupată Să n-audă cuvinte scoase De gurile cele setoase De sânge, cel ce înțelege Că trebuie ochii să-și lege Ca astfel răul să nu-l vadă,
16. Acela doar are să șeadă În locuri ‘nalte; doar el are Să aibă locuri de scăpare, Pe stâncile cele-ntărite, Care nu pot fi biruite. Pâine el are să primească, Iar apa nu o să-i lipsească.”
17. „Ai tăi ochi – iată – vor putea, Pe Împărat, de a-L vedea, În toată strălucirea Lui. Întinderea pământului Țării și ale sale căi, Au să le vadă ochii tăi.
18. Atunci ai să-ți aduci aminte De groaza cea de dinainte Și ai să-ntrebi plin de mirare: „Unde e logofătul, oare? Unde e vistiernicul? Unde este puternicul Acela cari sarcină-avea Ca peste turnuri a veghea?”
19. N-ai să mai vezi poporul care O limbă încâlcită are – Și gângavă – de n-ai putut Să o pricepi, oricât ai vrut. N-ai să-l mai vezi pe cel semeț, Cari se vădise îndrăzneț.
20. Privește la Sion, căci iată Cetatea noastră minunată, Cetatea sărbătorilor Ținute de al nost’ popor! Ierusalimul, vor putea Ai tăi ochi, iarăși, a-l vedea, Ca o cetate pregătită Drept locuință liniștită, Ca și un cort ce-i așezat Pe veci, și nu va fi mutat, Căci toți ai lui țăruși vânjoși, Nicicând n-au să mai fie scoși, Iar frânghiile-i înnodate, N-au să mai fie dezlegate.
21. În acest loc – cu-adevărat – Domnul Se-arată minunat Față de noi, și va fi bine. El, loc de râuri, ne va ține, Precum și de pârâie late, Pe care nu le pot străbate Corăbiile cel cari Lopeți au, și nici vase mari.
22. Domnul ne e Judecătorul. Domnul ne e Legiuitorul. Domnul ne este Împărat Și mântuire El ne-a dat!
23. Frânghiile ți s-au slăbit Și nu mai e înțepenit Catargul. Nu se mai pot prinde Pânze pe el, spre a le-ntinde. Atuncea, prada se împarte. Și cei ologi la ea au parte, Căci prada este foarte mare, Și-ajunge pentru fiecare.
24. Nici un locuitor nu vine Spunând: „Bolnav sunt! Vai de mine!” „Cei în Ierusalim aflați, În acel timp, vor fi iertați. În seamă, nu vor fi ținute Nelegiuirile făcute.”