Isaia 41 BIV2014

1. „Mă ascultați, ostroavelor! Vă-nviorați popoarelor, Prindeți putere, să veniți În fața Mea și să vorbiți! Haideți, v-apropiați dar, voi, Ca să ne judecăm apoi.

2. Cine-i Cel cari S-a îndreptat Spre răsărit și l-a săltat Pe cel pe care l-a găsit Precum că este potrivit Să calce-n urma Domnului Și în neprihănirea Lui? Cine-i supune împărați, Peste popoare așezați, Și neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ? Cine le sfarmă sabia, Iar arcu-l face-asemenea Cu pleava care-i spulberată, Atunci când e de vânt luată?

3. Dar el îi urmărește-acum, Mergând în pace, pe un drum Pe care nu l-au mai călcat Picioarele sale, vreodat’.

4. Și cine, oare, a-mplinit Aceste lucruri, negreșit? Cine e cel ce le-a făcut? Acela cari, de la-nceput, La Sine, neamuri, a chemat, E Domnul Cel adevărat, Eu, Cel dintâi, necontenit, Și-Același, până la sfârșit.

5. Ostroavele toate-au văzut Lucrul acest și s-au temut, Iar capetele de pământ, De-un tremurat, cuprinse sânt: Ele se-apropie și vin.

6. Iată că ei, firea, își țin Și se ajută fiecare, Zicându-i fratelui ce-l are: „Să fii cu inimă, mereu! Nu te lăsa, în ceasul greu!”

7. Acela care e lemnar Îl sprijină pe argintar. Acela care lustruiește – Cari, de ciocan, se folosește – Îl sprijină, fără-ndoială, Pe cel ce bate-n nicovală, Zicându-i despre îmbinare: „E bună! Țintuiește tare, În cuie, idolul lucrat, Să nu se clatine vreodat’.”

8. Dar Tu Israel, rob al Meu, Tu Iacove, pe care, Eu Alesu-te-am, ca să te am, Căci ești sămânța lui Avram – Cel care, după cum se știe, Prieten bun, Îmi este Mie –

9. Tu, cel pe care te-am chemat Din depărtări și te-am luat De la un capăt de pământ Și ți-am vorbit: „Stăpân îți sânt, Căci te-am luat drept rob al Meu Și nu am să te lepăd Eu!”,

10. Să nu te temi, căci va fi bine, Pentru că Eu voi fi cu tine. Să nu te-ngrijorezi, căci Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu. Eu întăresc al Meu popor Și-i vin, mereu, în ajutor. Sprijin îi dau, fără-ncetare, Cu dreapta Mea biruitoare.

11. Plini de rușine și-nfruntați Vor fi cei cari sunt mâniați Pe tine. Fi-vor nimiciți, Cei ce-mpotrivă-ți sunt porniți.

12. Pe-aceia care se certau Cu tine și te dușmăneau, Degeaba-i vei mai căuta, Căci nu se vor mai arăta. Pe cei care se războiesc Cu tine, am să-i nimicesc.

13. Căci al tău Domn și Dumnezeu, Eu sunt și Eu voi fi mereu. Eu sun Acel care îți zic: „Să nu ai teamă de nimic, Căci Eu îți vin în ajutor!

14. N-ai teamă, fii încrezător Tu, cel care te dovedești Că al lui Iacov vierme ești Și rămășița cea pe care Neamul lui Israel o are, Căci Eu îți sunt sprijinitor Și Eu îți vin în ajutor. Mântuitorul tău e Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

15. Te fac o sanie-ascuțită, Cu dinți, anume pregătită Să sfarme munți și să lovească Dealuri ca să le nimicească, Făcându-le precum era

16. Pleava. Tu le vei vântura, Iar ele, risipite, sânt, Luate de-un vârtej de vânt, Furios, ce le va spulbera. Tu, însă, te vei bucura, Te vei făli, mereu, cu Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

17. Cei care sunt nenorociți, Precum și cei ce sunt lipsiți, Caută apă ca să bea, Însă nu au parte de ea. Chiar și-a lor limbă s-a uscat, De setea ce i-a încercat. Eu, Domnul, îi voi asculta Și ne-ncetat cu ei voi sta, Căci Eu, Domnul lui Israel, Nu îi voi părăsi, defel.

18. Voi face, râuri să țâșnească Pe dealuri și să izvorască Ape în văi, iar în pustie, Voi face iazuri ca să fie. Peste pământ uscat apoi, Va trece-al apelor șuvoi.

19. Salcâmi, mirți, cedri au să fie Sădiți de Mine, în pustie. Sădesc măslini și chiparoși, Precum și ulmii cei umbroși; Și merișori turcești apoi, Pe lângă ei, mai pune-voi. Grădină fac dar, din pustie,

20. Ca toți să vadă și să știe Că Domnu-i Cel ce a făcut Tot ce-n pustie s-a văzut, Iar ziditorul lor e cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.”

21. „Apără-ți pricina, de-ndată! Adă dovezi și le arată!” – Domnul a zis, cari Împărat E, peste Iacov, așezat.

22. „Să le arete și să vie Să spună, ce are să fie. Ce prorocii aveți apoi, Pe cari să le fi făcut voi? Vorbiți-ne dar, despre ele, Căci prorociile acele, Vrem să ne fie-mpărtășite, Să știm când fi-vor împlinite. Veniți și spuneți tuturor, Ce o să fie-n viitor.

23. Ne spuneți dar, ca să se știe, Ceea ce va urma să fie, Să știm că dumnezei sunteți. Faceți ceva, după cum vreți – Ori bun ori rău – ca să putem Și noi, ceva, ca să vedem.

24. Un singur lucru, pot să zic: Iată că nu sunteți nimic. La fel, lucrarea voastră-apoi; Iar toți acei care, pe voi Vă vor alege, negreșit, O scârbă se vor fi vădit.

25. Din miazănoapte am sculat Pe cineva și l-am chemat; El vine de la răsărit. Numele Meu, necontenit, Îl cheamă el, călcând apoi Pe voievozi, ca pe noroi. Îi calcă în picioare dar, Cum calcă lutul un olar.

26. Dar cine, oare, a venit Și acest lucru l-a vestit De la-nceput ca, mai apoi, S-ajungă să îl știm și noi Și astfel să luăm aminte, Să zicem – cu mult înainte – „Are dreptate!”? N-a venit Nimeni și nu a prorocit. Nimeni n-a auzit apoi, Cuvintele spuse de voi.

27. Sionului, Eu i-am vorbit – Eu, Cel dintâi – și am rostit: „Iată-i!” Ierusalimului I-am mai vorbit și i-am zis lui: „Am să-ți trimit un vestitor, De bune vești aducător!”

28. Mă uit și nu e nimenea, În rândul lor, cari ar putea A proroci. Nu-i nimeni care Să Îmi răspundă la-ntrebare.

29. Iată că toți sunt un nimic. Lucrările lor, pot să zic, Zadarnice-s – fără-ndoială – Iar idolii, suflare goală!”