Isaia 42 BIV2014

1. Priviți-L dar, pe Robul Meu, Pe care-L sprijinesc mereu. El e Alesul Meu, în care, Sufletul Meu plăcere, are. Din al Meu Duh, Eu am luat Și peste El, Eu am turnat. El va vesti neamurilor, Venirea judecății lor.

2. El n-o să strige, niciodat’, Și nici nu-Și va fi ridicat, Glasul, pe ulițe mergând.

3. În drumul Său, atuncea când, O trestie, o să găsească, De-i frântă, nu o s-o zdrobească. De-un muc ce arde, nu Se-atinge, Pentru că El nu îl va stinge, Ci va vesti o judecată, Pe adevăr întemeiată.

4. Nu va slăbi lucrare Sa, Fiindcă nu Se va lăsa Până când fi-va-nscăunată Dreptatea pe pământ și, iată, Nădăjduiesc în legea Lui Ostroavele pământului.”

5. Așa vorbește Domnul – care A întocmit pământ și mare, A făcut ceruri câte sânt, Și le-a întins peste pământ – Acela care a făcut Ființele ce s-au văzut, Acela care-a dat suflare De viață, pentru fiecare:

6. „Iată, Eu – Domnul – te-am luat, Pentru că Tu ești Cel chemat Și rânduit ca mântuire S-aduci pentru întreaga fire. De mână, am să Te iau Eu Și am să Te păzesc mereu, Căci Te voi pune legământ, Pentru popor, pe-acest pământ. Lumină ești, neamurilor,

7. Să deschizi ochii orbilor, Să-i scoți pe cei ce sunt legați Fiind în temnițe-aruncați, Să-i scapi pe cei ce se vădesc Că-n întuneric locuiesc.

8. Eu am vorbit! Eu, Domnul sânt. Acesta-i Numele Meu sfânt Și niciodată, slava Mea Nu am să o dau altuia Și nici a Mea cinste nu vreau Ca idolilor să o dau.”

9. „Ceea ce-ntâi a fost vestit, Iată că s-a și împlinit. De-aceea, vreau ca pentru voi, Să vestesc alte lucruri noi. Vi le voi spune dinainte, Ca astfel să luați aminte, Pentru că vi le-am arătat, Până când nu s-au întâmplat.

10. Pe Domnul să Îl lăudați Și-un cântec nou să Îi cântați Voi cari, pe mări, hălăduiți Și cei ce-n mare locuiți! Ostroavelor, cântați și voi, Cu-ai voști’ locuitori apoi!”

11. Pustia și, de-asemenea, Cetățile ce sunt în ea Să își înalțe glasul, iar! Satele-n care stă Chedar Să își înalțe al lor glas! Aceia care au rămas Locuitori ai stâncilor, Să își înalțe glasul lor, Săltând de mare veselie! Să chiuie, de bucurie, Crestele munților, mereu!

12. Slavă să-I dați, lui Dumnezeu, Iar în ostroave, vă grăbiți Ca lauda să I-o vestiți!”

13. „Ca un viteaz, înaintează Domnul, iar râvna Îl urmează, Căci Și-o stârnește, mai apoi, La fel ca omul de război. Își ‘nalță glasul, strigă tare Și-apoi puterea Lui cea mare Stă împotriva celor răi Cari se vădesc vrăjmași ai Săi.”

14. „De multă vreme, am tăcut” – Domnul a zis – „și M-am ținut, Dar am să strig, înfuriat, Așa după cum a strigat Femeia-n chinurile care Sorocul nașterii le are, Și am să gâfâi mai apoi, Căci astfel doar, răsufla-voi.

15. Îndată, am să Mă pornesc, Dealuri și munți să pustiesc. Usuc toată verdeața lor, Iar apele ostroavelor, Am să le fac pământ uscat.

16. Pe orbi, pe drumul neumblat – În urmă – îi călăuzesc, Căci am să îi povățuiesc Doar pe cărări necunoscute Care de ei n-au fost bătute. Le voi preface în lumină, Întunecimea cea deplină, Iar căile cele cotite Au să le fie netezite. Acestea am să le-mplinesc Și nu o să îi părăsesc.

17. Au să se deie înapoi, Fiind plini de rușine-apoi, Cei ce și-au pus nădejdea lor În mâinile idolilor Și care zis-au despre ei: „Doar voi ne sunteți dumnezeii!”

18. „Voi, surzilor, să auziți, Iar voi, orbilor, să priviți!

19. Cine e orb, ca robul Meu? Un sol, iată că trimit Eu. Cine e surd, asemeni lui? Orb, ca și robul Domnului, Ca prietenul lui Dumnezeu, Cine e, oare, întreb Eu?

20. Cu toate că multe-ai văzut, Seamă de ele, n-ai ținut Urechi deschise ai vădit, Însă nimic n-ai auzit.

21. Iată că voia Domnului A fost, pentru dreptatea Lui, O lege mare să vestească, Lege care să se vădească Deosebită, minunată, Precum n-a mai fost niciodată.

22. Totuși, poporul s-a vădit Că e prădat și jefuit! Toți zac, în peșteră, legați, Sau sunt în temniță-nfundați. Cu toți au fost lăsați să cadă, Jefuitorilor drept pradă Și nu mai este nimenea Care scăpare să le dea! Nimeni nu zice: „Dă-napoi!” – Deci, jefuiți dar, cât vreți voi!

23. Dar cine e acela care Își va pleca urechea, oare, La aste lucruri? Cine vrea, La ele, seama, ca să ia Si să asculte-n viitor?

24. Pradă jefuitorilor, Pe Iacov, cine l-a lăsat Și pe Israel, cin’ l-a dat? Oare nu Domnul e Acel, Pentru că noi – față de El – Păcate multe-am săvârșit? Al Său popor nu a voit Să umble-n calea Domnului Și să păzească Legea Lui.

25. De-aceea, peste Israel, Mânia Și-a vărsat-o El Și a trimis asupra Lui, Asprimile războiului. Astfel, războiul s-a aprins Și-ntreg poporul l-a cuprins. L-a ars apoi, dar Israel Nu a luat seama la El.”