Isaia 43 BIV2014

1. Iacov, acuma, ia aminte, La ale Domnului cuvinte! Și tu Israele, la fel, Să iei aminte la Acel Care pe tine te-a-ntocmit! Ascultă dar, ce-a glăsuit: „Aminte ia, căci Eu îți zic Să nu ai teamă de nimic, Pentru că Eu te izbăvesc! Te chem pe nume, când vorbesc, Fiindcă te vădești al Meu.”

2. Când ai să treci prin ape, Eu Voi fi cu tine, ne-ncetat, Și n-ai să te-neci niciodat’, Nici nu ai să te arzi deloc, Atunci când trece-vei prin foc, Iar flacăra nu se va prinde De tine și nu te aprinde.

3. Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.

4. Află dar, că te prețuiesc Și pentru că Eu te iubesc, Am să dau oameni pentru tine. De-asemenea, ia seama bine, Popoarele la schimb vor sta, Căci le dau pentru viața ta.

5. De-aceea, iată că îți zic, Să nu ai teamă de nimic, Căci lângă tine voi sta Eu Și te voi ocroti, mereu. Din răsărit, aduce-voi Întregul tău neam, înapoi. Am să te strâng, precum am spus, Din părțile de la apus.

6. Spre miazănoapte-am să privesc Și-n acest fel am să vorbesc” „Ce e al Meu, dă înapoi!” Spre miazăzi, voi zice-apoi: „Să nu oprești, să nu apuci Pe fiii Mei, ci să-i aduci Din țările îndepărtate, La margini de pământ aflate. Să Îmi aduci fiicele mele, ‘Napoi, din țările acele.

7. Pe-aceia cari, Numele Meu Îl poartă, să-i aduci, căci Eu Sunt Cel care i-am întocmit Și spre-a Mea slavă i-am menit. Adă-i pe cei ce i-am făcut Așa după cum Eu am vrut.”

8. „Scoate poporu-acela care E orb, cu toate că ochi are. Scoate, apoi, pe surzi afară Și lasă-i ca să vină-n țară. Ei au urechi de auzit, Dar totuși, surzi s-au dovedit.

9. Vă adunați neamurilor, Precum și voi, popoarelor! Care din ele s-a văzut În stare de a fi știut Toate aceste lucruri noi, Ca să ni le vestească-apoi? Cine ar fi putut să vie, Să facă-ntâia prorocie? S-aducă martori, să vorbească, Dreptatea să își dovedească Astfel, în fața tuturor, Iar oamenii, la rândul lor, Să spună: „E adevărat!”.

10. Domnul a zis: „Eu v-am luat, Ca martori să Îmi fiți, mereu, La fel precum e Robul meu Care, ales a fost de Mine, Ca să cunoașteți totul bine, Să credeți ceea ce-am vorbit Și să-nțelegeți, negreșit, Că Eu sunt. Înaintea Mea, Făcut n-a mai fost nimenea Drept Dumnezeu, iar după Mine, Nici un alt Dumnezeu nu vine.

11. Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!

12. Eu sunt Cel care am vestit, Eu sunt Cel care-a mântuit. Tot Eu am prorocit apoi. Străin, Eu nu sunt printre voi. Martori ai Mei sunteți, mereu, Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.

13. Eu sunt Cel de la început Și nimeni altul n-a putut, Din mâna Mea să izbăvească. Cine-o să se împotrivească, Atuncea când lucra-voi Eu?”

14. „Așa vorbește Dumnezeu, Acela care, tuturor, Vă este Răscumpărător Și totodată este Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel: „Voi sunteți pricina din care Am să trimit un vrăjmaș tare, Asupra Babilonului. Am să aduc, în contra lui, În urmă, chiar și pe cei cari Se dovedesc a fi fugari; Am să-i aduc și pe Haldei Și au să se pogoare ei, Cu ale lor corăbii care, Le-au fost motiv de fală mare.

15. Al vostru Domn, numai Eu sânt. De-asemeni, sunt al vostru Sfânt, Al lui Israel Făcător Și Împărat peste popor.”

16. Așa vorbește Domnul, care Croit-a un drum larg, pe mare Și o cărare-n ape cari Erau puternice și mari;

17. Așa vorbește Domnul, care A scos oștiri – cu cai și care, Cu mulți viteji – și i-a culcat Pe toți, în urmă, de îndat’, Când i-a zdrobit cu mic cu mare, Stinși ca un muc de lumânare:

18. „Nu mai gândiți, luând aminte La ce a fost mai înainte, Și nu vă mai uitați dar, voi, La toate cele vechi apoi!

19. Voi face ceva nou și, iată Că se va întâmpla de-ndată. Să nu știți, lucru-acesta, oare? Curând, voi face o cărare, Iar ea un drum are să fie, Care va trece prin pustie. Râuri bogate vor fi scoase, În locurile secetoase.

20. Fiarele-aflate pe câmpie, Slavă Îmi vor aduce, Mie. Șacalii, slavă, au să-Mi dea Și struții – de asemenea – Căci peste-ntinderea pustie, Voi face, râuri, ca să vie, Și ape multe vor fi scoase, În locurile secetoase, Ca să-Mi adap poporul Meu, Pe care mi l-am ales Eu,

21. Pe care l-am alcătuit Ca laude să-Mi fi vestit.”

22. Tu, Iacove, nu M-ai chemat, Căci obosit s-a arătat, De Mine-acuma, Israel.

23. Jertfe, din oi, n-a adus el. Arderi de tot n-am căpătat, Cu care cinste să-Mi fi dat. Dar Iacove, Eu – negreșit – Pe tine nu te-am chinuit Cu darurile-acelea care Se dovedeau pentru mâncare, Daruri pe care trebuia Să le aduci în fața Mea. Cu jertfe de tămâie-apoi, Eu nu v-am chinuit pe voi.

24. Nu Mi-ai dat trestii aromate, Cari cu argint sunt îmbrăcate Și-apoi nici nu M-ai săturat Cu jertfele ce Mi le-ai dat. Dar tu, însă, M-ai chinuit Cu-al tău păcat. M-ai obosit Cu marea ta nelegiuire.

25. Totuși, voiesc să-ți dau de știre Că pentru Mine – negreșit – Îți șterg păcatul săvârșit Și-n seamă nu-ți vor fi ținute Fărădelegile făcute, Căci n-am să-Mi mai aduc aminte De faptele-ți de mai ‘nainte.

26. Să-Mi amintești, să căutăm Apoi, ca să ne judecăm. Tu trebuie ca să vorbești, Dreptatea să ți-o dovedești.

27. Primul tău tată, negreșit, Află că a păcătuit. Apoi, cei ce te-au învățat, În contra Mea, s-au ridicat.

28. De-aceea, toți aceia cari S-au dovedit a fi mai mari Peste locașul Meu cel sfânt, Drept pângăriți socot că sânt. Pe Iacov, Eu M-am mâniat Și-apoi pierzării l-am lăsat. Pradă batjocurii, la fel, Eu l-am lăsat pe Israel.”