Isaia 44 BIV2014

1. „Ascultă Iacov, rob al Meu, Israele, pe care Eu Alesu-te-am, precum am vrut!”

2. Acela care te-a făcut, Acela cari te-a întocmit, Acela cari te-a întărit, Pe care sprijin l-ai avut – Din clipa-n care te-ai născut – A cuvântat în acest fel: „Să nu se teamă Israel! Lui Iacov, robul Meu, îi zic, Să nu se teamă de nimic! Pe Israel, Eu l-am ales Și dintre neamuri l-am cules.

3. Când ape, Eu voi fi turnat Peste pământul însetat, Din al Meu Duh, o parte vine Să se așeze peste tine Și va umbri sămânța ta, Căci îți voi binecuvânta Odraslele. Ele-au să fie

4. Cum e verdeața din câmpie, Căci răsări-vor dintr-odată, Așa cum iarba se arată, Pe un pământ bine udat, Cari între ape e aflat.

5. Unul va zice-atunci: „Eu sânt Numai al Domnului Cel Sfânt!” Altul, cu al lui Iacov nume, Are a se numi, în lume. Altul, apoi, cu mâna lui, Va scrie: „Sunt al Domnului!” Va fi cinstit, în acest fel, Cu numele lui Israel.”

6. Așa a zis Domnul pe care Israel, Împărat, Îl are, Precum și Răscumpărător Și-apoi Domn al oștirilor: „Eu sunt Întâiul, tot mereu, Iar Cel din urmă sunt tot Eu. Singurul Dumnezeu, Eu sânt Nu mai sunt alții, pe pământ.

7. Vreo prorocie, oare, cine A mai făcut, la fel ca Mine, (Să vină, ca să Îmi vorbească! Să vină, să Îmi dovedească!) Din vremile ce au trecut, De când Eu, oameni, am făcut? Să le vestească tuturor, Tot ce va fi în viitor!

8. Voi, teamă, să nu arătați! De frică, să nu tremurați! Dar oare, Eu nu v-am făcut, Lucrul acest, de cunoscut, Cu multă vreme înainte, Ca să puteți lua aminte? Voi, martori, Îmi sunteți, mereu! Mai este un alt Dumnezeu? Mai este altcineva, încă? Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”

9. Cei ce fac idoli, pot a spune Precum că sunt deșertăciune, Iar ale lor lucrări, vă zic Că nu folosesc la nimic. Însă, chiar lucrurile-acele Mărturisit-au despre ele Și-arată că-s nepricepute. Fără vedere sunt făcute Și toate sunt – vede oricine – Spre a le face de rușine.

10. Cine e cel care-a lucrat Un dumnezeu, sau a turnat Un idol, iar apoi din el, Folos să tragă, în vreun fel?

11. Cei care lor au să se-nchine, Au să rămână de rușine, Căci meșterii ce i-au făcut, Sunt oameni, precum e știut. Să vină toți și să cuteze, Aici, să se înfățișeze, Și toți vor tremura-ngroziți Și de rușine-acoperiți.

12. Fierarul, o secure, face Și-o fățuiește, cum îi place. Lucrează cu cărbuni, iar când Fierul s-a-ncins, îl ia din rând Și cu ciocanul îl lovește, Până când formă dobândește. Lucrează-asupra fierului, Doar cu puterea brațului. De-aceea, când a flămânzit, Puterile l-au părăsit Și fără vlagă se vădește. Același lucru îl pățește Și dacă este însetat, Căci și-atunci vlaga i-a secat.

13. Lemnarul, sfoara, își întinde Și-apoi la capete o prinde. Își ia creionul, îl așează În lungul ei și însemnează Lemnul. Apoi, îl fățuiește Cu o rindea, precum dorește. În urmă, cu compasul lui, Trage mărimea lemnului. Din el, va face-un chip frumos, De om, care – neîndoios – După ce fi-va terminat, E, într-o casă, așezat.

14. Taie goruni, taie stejari, Taie și cedri cei mai mari Aleși anume, din pădure. Tăiați sunt ei, de o secure. În urmă, brazii o să sădească, Iar ploaia-i face ca să crească.

15. Omul are să folosească Acești copaci, să se-ncălzească. Îi taie de pe al lor loc Și îi va folosi la foc. Pâine-și va coace-apoi cu ei, Și își va face dumnezei, Să se închine-n fața lor. Din lemn, dă chip idolilor, La loc de cinste îi așează Și-n față-le, îngenunchează!

16. Arde o parte-a lemnului Să-și pregătească hrana lui: Va fierbe carnea – cum îi place – Sau o friptură își va face, Ca să se sature astfel. Apoi, se încălzește el, Zicând: „Ha! Ha! M-am încălzit! Simt focul și sunt fericit!”

17. Cu ce-i rămâne, își va face Un dumnezeu, precum îi place. Face un idol și-apoi vine, În fața lui, să se închine, Să-l cheme și să-i strige-apoi: „Hai, mântuiește-ne, pe noi, Căci pentru noi, tu ești, mereu, Adevăratul dumnezeu!”

18. Ei de pricepere-s lipsiți Și nu-nțeleg. Le sunt lipiți Ochii, să nu poată să vadă, Și inima, ca să nu creadă Și să nu poată a alege Ce trebuie a înțelege.

19. Nici unul nu pătrunde-n sine, Spre a pricepe, și nu vine Să spună – pricepând apoi – „În foc, o parte, am ars noi: Pâine am copt, carne-am prăjit Și foamea noi ne-am potolit. Puțin mai e din lemnu-acel. Facem o scârbă-acum, din el? Un idol să întruchipăm Și-n fața lui să ne-nchinăm? Să ne-nchinăm ‘naintea lui, Adică-n fața lemnului?”

20. El, cu cenușă, se hrănește; Inima lui se amăgește Și-apoi, mânată de-a lui fire, Are să-l ducă-n rătăcire, Ca să nu își mai mântuiască Sufletu-apoi, să nu gândească Și o-ntrebare să își pună: „Nu am, în mână, o minciună?”

21. Tu, Iacove, să iei aminte, Iar tu, Israel, ține minte Aceste lucruri, tot mereu, Pentru că tu ești robul Meu. Te-am întocmit, precum am vrut. Să nu uiți că Eu te-am făcut! Nu Mă uita, pentru că Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu!

22. Fărădelegea ta, ușor, Doar Eu ți-o șterg, ca pe un nor Și ca pe-o ceață-am risipit Păcatul ce l-ai făptuit. Vino la Mine, de îndat’, Pentru că te-am răscumpărat.”

23. Vă bucurați voi ceruri, toate, Căci Domnul, să lucreze, poate! Să răsunați de veselie, Adâncuri și cu bucurie Să chiuiți voi, munților, Precum și voi, pădurilor! Căci Domnul l-a răscumpărat, Pe Iacov. El Și-a arătat, Slava cea mare în ăst fel, Peste întregul Israel.

24. Cel care-ți este Făcător, Precum și Răscumpărător, Cel care a găsit cu cale – Din pântecele mamei tale – Să te-ntocmească, a vorbit: „Iată, Eu – Domnul – am zidit Aceste lucruri. Am întins Al cerurilor necuprins. Pământul l-am desfășurat. De-aceea-ntreb: S-a mai aflat, Asemeni Mie, cineva Să fi făcut așa ceva?

25. Eu singur doar, Mă dovedesc, În stare să zădărnicesc Chiar semnele cele pe care Prorocul mincinos le are Și să-i scot drept înșelători Pe cei care sunt ghicitori. Fac, pe-nțelepți, să dea-napoi Și-n nebunie mai apoi, Prefac toată știința lor.

26. Însă, în fața tuturor, Cuvântul spus de robul Meu, Eu îl voi întări, mereu, Căci ne-ncetat am să-mplinesc Toate câte le prorocesc Acei pe care i-am trimis. Despre Ierusalim, am zis: „Are să fie locuit!” De-asemenea, Eu am vorbit Despre cetățile pe care Iuda-n al său hotar le are: „Ruinele vor fi zidite Și iarăși fi-vor locuite.”

27. Adâncului, Eu îi vorbesc: „Usucă-te!” – îi poruncesc – „Pentru că am găsit cu cale Ca să îți sec apele tale.”

28. Și despre Cir, vorbit-am Eu Și-am zis: „El e păstorul Meu, Căci sarcină, el va avea, Să împlinească voia Mea. El zice, de Ierusalim: „Haidem, din nou, să îl zidim!” Și despre Templu o să spună: „Iar, temelii, să i se pună!”