Logo
🔍

Isaia 51 NTR

« O mântuire veșnică pentru Sion

1. Ascultați-Mă, voi, care urmăriți dreptatea, voi, care-L căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți și spre groapa din care ați fost scoși!

2. Uitați-vă la Avraam, părintele vostru, și la Sara, care v-a născut! Când l-am chemat, era doar el singur, dar Eu l-am binecuvântat și l-am înmulțit!

3. Domnul va mângâia într-adevăr Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustiul ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii Domnului: bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântare.

4. Fii atent la Mine, poporul Meu! Pleacă-ți urechea la Mine, națiunea Mea! Căci Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face deodată o lumină pentru popoare!

5. Dreptatea Mea este aproape, mântuirea Mea a ieșit, iar brațele Mele vor judeca popoarele. Insulele așteaptă și își pun speranța în brațul Meu.

6. Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar locuitorii lui vor muri ca niște țânțari. Mântuirea Mea însă va fi pe vecie și dreptatea Mea nu va fi zdrobită.

7. Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de disprețul oamenilor, nu te înspăimânta de insultele lor,

8. căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pe vecie, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile“.

9. Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al Domnului! Trezește-Te, ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care l-ai străpuns pe monstru?

10. Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea, apele marelui adânc, Care ai făcut un drum în adâncurile mării, o cale de trecere pentru cei răscumpărați?

11. Răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică va fi pe capul lor; bucuria și veselia îi vor copleși, iar durerea și suspinul vor fugi de la ei.

12. „Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi! Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare, de fiul omului, care este făcut ca iarba,

13. și să uiți de Domnul, Creatorul tău, Care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și să-ți fie frică neîncetat, toată ziua, de furia asupritorului care urmărește să distrugă? Unde este furia asupritorului?

14. Cel subjugat va fi eliberat curând; el nu va muri în închisoare și nici nu-i va lipsi pâinea.

15. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile – Domnul Oștirilor este Numele Său.

16. Am pus cuvintele Mele în gura ta și te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să așez cerurile, să pun temeliile pământului și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»“.

17. Trezește-te! Trezește-te! Ridică-te, Ierusalime, tu, care ai băut din mâna Domnului paharul furiei Lui, care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii!

18. Între toți fiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l călăuzească; între toți fiii pe care i-a crescut, nu este niciunul care să-l apuce de mână.

19. Aceste două nenorociri au venit peste tine: pustiirea și nimicirea, foametea și sabia. Cine mai poate să plângă pentru tine? Cine te mai poate mângâia?

20. Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță, ca o antilopă prinsă în laț. Sunt plini de furia Domnului și de mustrarea Dumnezeului tău.

21. De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit, tu, care ești beat, dar nu de vin!

22. Așa vorbește Stăpânul tău, Domnul și Dumnezeul tău, Apărătorul poporului Său: „Iată, ți-am luat din mână paharul amețelii, iar din acel potir, din paharul furiei Mele, nu vei mai bea vreodată!

23. Îl voi pune în mâna celor ce te chinuie, a celor care ți-au zis: «Apleacă-te, ca să putem călca peste tine!». Ți-ai făcut atunci spatele ca pământul și ca un drum pe care ei să umble!“.

»