Isaia 61 NTR
1. Duhul Stăpânului Domn este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să proclam celor captivi libertatea și celor legați – eliberarea,
2. să proclam anul de îndurare al Domnului și ziua răzbunării Dumnezeului nostru, să-i mângâi pe toți cei ce bocesc,
3. să-i întăresc pe cei ce bocesc în Sion – să le dau coroană în loc de cenușă, uleiul bucuriei în locul bocetului, mantaua laudei în locul duhului mâhnit. Vor fi numiți «Stejari ai dreptății», «O plantație a Domnului», ca să-I arate gloria.
4. Ei vor reconstrui vechile ruine, vor ridica locurile devastate în trecut și vor restaura cetățile aflate în ruină, pe acelea care au rămas devastate din generație în generație.
5. Străinii vor rămâne și vă vor paște turmele, iar fiii străinului vă vor fi plugari și vieri.
6. Voi însă veți fi chemați preoți ai Domnului, veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru; vă veți înfrupta din bogățiile națiunilor și vă veți lăuda cu bogățiile lor.
7. În locul rușinii lor, vor primi o porție dublă și în locul disprețului, se vor bucura de moștenirea lor. Astfel, ei vor moșteni o parte dublă în țara lor, și bucuria veșnică va fi a lor.
8. Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea; Eu urăsc jaful și nedreptatea. Le voi răsplăti cu credincioșie și voi încheia un legământ veșnic cu ei.
9. Urmașii lor vor fi cunoscuți printre națiuni, și odraslele lor printre popoare. Toți aceia care îi vor vedea, vor recunoaște că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul“.
10. Sunt copleșit de bucurie în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii și m-a acoperit cu mantia dreptății, ca pe un mire care se încununează cu o mitră și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei.
11. Căci așa cum pământul face să răsară vlăstarul și așa cum grădina face să încolțească ceea ce este semănat, tot așa Stăpânul Domn va face ca dreptatea și lauda să răsară înaintea tuturor națiunilor.