Isaia 65 BIV2014

1. „Gata ca să răspund eram Și să M-arăt, Mă pregăteam, Celor cari nu M-au întrebat Și care nu M-au căutat. „Iată-Mă! Iată-Mă!” – spuneam, Mergând ‘naintea unui neam Cari nu știa cine sunt Eu Și nu chema Numele Meu.

2. Mâinile Mele, răbdător, Mi le-am întins spre un popor Cari răzvrătit s-a arătat Și pe căi rele a umblat, Purtat de gândurile lui, Fără de frica Domnului!

3. Spre un popor care-Mi stârnește Mânie, căci el dăruiește Jertfe-n grădini și-apoi se duce, Tămâie, pentru a aduce, Ca să o ardă ăst popor, Pe-acoperișul caselor.

4. Spre un popor cari se vădește Că în morminte locuiește Și cari în peșteri se-aciuiează Atuncea când se înserează, Având în strachină bucate Cari știut e că-s necurate Și care, carnea de porc încă, E dovedit că o mănâncă,

5. Dar totuși, îndrăznește-apoi, Să zică: „Dă-te înapoi Și nu te-apropia, căci sânt – După cum vezi – un popor sfânt!”… Aceste lucruri sunt un fum În ale Mele nări, acum. Sunt precum focul întețit Și arde-apoi, necontenit!

6. Iată ce-am hotărât, în Mine: „Găsesc cu cale, că e bine Ca să nu tac. Mă repezesc Asupră-le și-i pedepsesc.

7. Pentru nelegiuirea care A săvârșit-o fiecare, Pentru ceea ce-au făptuit Ai voști’ părinți, când au trăit – Care pe munți-nalți s-au dus, Unde tămâie au adus Și care M-au batjocorit Pe înălțimi, necontenit – O să le fie măsurată O plată binemeritată, Pentru tot ceea ce-au făcut În vremea care a trecut.”

8. „Domnul, în acest fel, vorbește: „Atunci când zeamă se găsește Într-un ciorchine și se zice: „Nu-l nimici! Să nu se strice, Căci precum vede fiecare, În el e-o binecuvântare”, La fel voi face pentru cei Cari se vădesc drept robi ai Mei, Pentru că Eu, mult, îi iubesc Și nu vreau, tot, să nimicesc.

9. Căci o sămânță, Eu socot, Apoi, din Israel să scot. Din Iuda, un moștenitor Voi scoate și stăpânitor Am să-l așez, în munții Mei. În țară am să-i pun pe cei Care-Mi sunt robi, căci i-am ales Și dintre neamuri i-am cules.

10. Saronul o să fie dat, Loc pentru oi, de pășunat. Voi face ca valea Acor Culcuș să fie-al boilor. Le dau pentru poporul Meu Care Mă caută, mereu.

11. Pe voi – cei care Îl lăsați Pe Domnul vostru sau uitați De Numele Cel Sfânt al Meu Și-o masă-ntindeți, tot mereu, Norocului, iar Sorți-n dar, Spre cinste-i umpleți un pahar –

12. Vă voi sorti ca să pieriți, Fiind de sabie loviți Și în genunchi aveți să stați Atunci când fi-veți judecați, Căci Eu sunt Cel cari am chemat, Însă voi nu M-ați ascultat. Eu sunt Cel care v-a vorbit, Dar să răspundeți n-ați voit, Făcând ce-i rău în fața Mea Și alegând ce nu-Mi plăcea.”

13. De-aceea, Domnul Dumnezeu Vorbit-a-n acest fel: „Mereu, Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți, Dar voi aveți să flămânziți. În timp ce robii Mei vor bea, Parte de sete veți avea. Când ei avea-vor bucurie, Vouă rușine-o să vă fie.

14. „Ai Mei robi – iată – vor cânta, Căci inima le va sălta De veselie și plăcere, Iar voi striga-veți, de durere. În suflete, o s-o simțiți Și veți boci, adânc mâhniți, În duhurile voastre-apoi.

15. Vă veți lăsa numele – voi – Ca un blestem, pentru acei Cari se vădesc aleși ai Mei, Și-anume: „Vă va omorî Domnul, când Se va pogorî”, Iar robilor Săi, de pe lume, El le va dărui alt nume.

16. Acela care va căta Și se va binecuvânta În țară, trebuie să știe Precum că el are să fie, În Domnul, binecuvântat; Iar cel ce se va fi jurat În țară, trebuie să știe Cum că jurat are să fie Pe Domnul adevărului; Toate ale poporului Vechi suferințe îndurate, În acel timp, vor fi uitate Și nu am să le mai privesc.”

17. „Iată că Eu am să zidesc Și ceruri noi și-un nou pământ. Astfel, de toate câte sânt Astăzi pe lume, nimenea, Aminte, nu va mai putea Ca să-și aducă mai apoi.

18. Ci bucuroși o să fiți voi, Căci parte doar de veselie, O să aveți, pe veșnicie, Când veți vedea tot ce voi face. Ierusalimu-l voi preface În nesfârșită veselie Și-al său popor, în bucurie.

19. Eu Însumi, voi veni la voi Și la Ierusalim apoi, Am să Mă veselesc, mereu, Alături de poporul Meu. N-au să se-audă plânsete, Acolo, și nici țipete.

20. În el, n-au să se mai găsească Copii, puțin să viețuiască. Bătrâni nu se vor fi găsit Cari anii să nu-și fi-mplinit. Acela care, bunăoară, La ani o sută o să moară, Tânăr va fi – neîndoios – Și-i blestemat ca păcătos.

21. Poporul case-o să zidească, În care o să locuiască. Vii va sădi acest popor Și va mânca roadele lor.

22. Nu vor zidi casele-acele, Ca să stea alți-apoi, în ele. Nici vii nu au ca să sădească Și alții să le folosească, Pentru că-ntregul Meu popor, Asemenea copacilor Va viețui și bucuros Are a fi, neîndoios, De lucrul care a știut, Cu mâna lui, să-l fi făcut.

23. Degeaba n-au să mai muncească Și nu au să mai zămislească Copii, pe care-apoi, în țară, Să-i vadă cum au să le piară, Ci o sămânță vor fi – iată – De Domnul binecuvântată Și împreună vor putea, Cu ai lor fii, de a ședea.

24. Le voi răspunde, de îndat’, ‘Nainte de-a Mă fi chemat Și-am să-i ascult, necontenit, ‘Nainte de a fi sfârșit Ceea ce vrut-au să Îmi spună!

25. Lupul și mielul, împreună, Vor paște iarba câmpului. Leul, asemeni boului, O să mănânce paie, până Va fi sătul. Numai țărână, În vremea ‘ceea – veți vedea – Drept hrană, șerpii vor avea. Atunci va fi un timp de pace, Căci nici un rău nu se va face Și nu va fi vreo vătămare Pe muntele Meu sfânt și mare. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”