Isaia 8 BIV2014
1. Domnul mi-a zis: „Du-te și ia O tablă, ca să scrii pe ea, Să poată toți ca să o vadă: „Grăbește-te și sari pe pradă!”
2. Eu, niște martori, am luat – Cu mine – cari s-au arătat Vrednici de-a li se da crezare: Pe Urie – pe-acela care E preot – și pe Zaharia, Cari fiu îi e, lui Berechia.
3. La prorociță am intrat; De ea, eu m-am apropiat Și-n urmă ea s-a pomenit Cum că un fiu a zămislit. Domnul – apoi – a cuvântat: „Copilul trebuie chemat Maher-Șalal-Haș-Baz.” (Tradus, Numele care a fost pus, Înseamnă tocmai ce mi-a zis Domnul, atuncea când am scris Pe tablă, toți ca să îl vadă: „Grăbește-te și sari pe pradă”)
4. Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”
5. În urmă, Dumnezeu îmi zise:
6. „Poporul a disprețuit Apele care au ieșit De la Siloe, curgând lin, Căci i-a plăcut – mai mult – Rețin, Acela care se vădea Fecior al lui Remalia
7. De-aceea, peste-acest popor, Va fi trimis al apelor Șuvoi, din Râul Eufrat – Adică pe-acel împărat Cari în Asiria domnește. Peste popor, el năvălește Cu-ntreaga oaste ce o are Și cu puterea lui cea mare. El va ieși din albia În cari de obicei curgea Și pretutindenea, pe cale, Trece de malurile sale.
8. În Iuda va pătrunde el Și se va revărsa. Astfel, Va năvăli crescând încât Are-a ajunge pân’ la gât. Emanuele, pe-a sa cale, Întreg pământul țării tale, Oștirea lui o să-l cuprindă, Când aripa o să și-o-ntindă!”
9. Strigați popoare, cât puteți, Căci e zadarnic! Dacă vreți, Să scoateți strigăt de război, Căci tot veți fi zdrobite-apoi! Mereu, aminte să luați Voi cei care departe stați! De luptă, să vă pregătiți Cu toți, căci tot veți fi zdrobiți!
10. Faceți dar planuri câte vreți, Pentru că nu o să puteți Nicicând ca să le împliniți, Iar hotărâri – câte doriți – Luați, că după cum se știe, Fără urmări ele-au să fie! Căci Dumnezeu este Acel Care-i cu noi (Emanuel).
11. În acest fel a cuvântat Domnul, atunci când m-a-nștiințat Să nu urmez calea pe care, Al meu popor, acum, o are:
12. „Să nu numiți drept uneltire, Lucrul de care avem știre Cum că poporul se vădește Că „uneltire” îl numește! Să nu vă temeți dar, defel, De ceea ce se teme el! Nu vă speriați voi, niciodat’, De ceea ce el e speriat!
13. Să Îl sfințiți însă, mereu, Pe al oștirii Dumnezeu! Numai de El să vă speriați, Mereu, și să vă-nfricoșați!”
14. Atuncea, pe acest pământ, El vă va fi un locaș sfânt, Dar și piatră de poticnire Și stâncă de păcătuire A caselor cele pe care Neamul lui Israel le are! Un laț, astfel, El o să fie Și-asemenea o cursă vie, Pentru cei care se vădesc Că în Ierusalim sosesc!
15. Mulți se vor poticni de Ea; Se vor sfărma, când vor cădea Și-apoi în laț, toți acei inși Ajunge-vor să fie prinși.”
16. „Acum, această mărturie, Vreau – întărită – ca să fie! Pecetluiește-o între cei Care sunt ucenici ai Mei!”
17. Nădejdea mea este mereu, În al meu Domn și Dumnezeu, Care – văzută – nu Își lasă Fața, de a lui Iacov casă. În El îmi pun încrederea, Căci El este nădejdea mea.
18. Eu și copiii mei, la fel, Semne suntem, în Israel, Din partea Celui cari mereu E al oștirii Dumnezeu, Avându-Și locuința Lui, În muntele Sionului.
19. Atunci când întâmpla-se-va Ca să vă spună cineva: „Să-i întrebați – de bună seamă – Pe-aceia cari, pe morți, îi cheamă, Pe-aceia care pot să știe Ce are-n viitor să fie, Sau pe acei care șoptesc Ori pe cei cari bolborosesc”, Voi să răspundeți, mustrător: „Nu va-ntreba oare-un popor, Aceste lucruri, tot mereu, Pe Cel care-i e Dumnezeu? Despre cei vii, poporul are, Pe morți, să îi întrebe, oare?
20. La lege și la mărturie!” Ascultați! Bine să se știe Că de nu veți răspunde-astfel, Zorii, peste poporu-acel, Nicicând nu au să mai răsară!
21. Atunci va rătăci prin țară, Flămând fiind și apăsat, Hulindu-L pe-al său Împărat Și Dumnezeu. De-o să privească În sus, sau o să scormonească
22. Cu-a lui privire în pământ, El va vedea precum că sânt Necazuri doar, în jurul său, Grele nevoi, neguri și rău. Poporul fi-va părăsit, Fiind – în beznă – izgonit.