Isaia 9 NTR
1. Totuși, nu va mai fi întunecime peste cei ce au fost în necaz. Așa cum, în trecut, El a făcut de rușine teritoriul lui Zabulon și teritoriul lui Neftali, tot astfel, în viitor, El va acoperi de glorie Galileea națiunilor, calea către mare, dincolo de Iordan.
2. Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții, a strălucit o lumină!
3. Tu ai înmulțit națiunea și ai făcut să-i crească bucuria. Ei se bucură înaintea Ta cum se bucură niște oameni la seceriș și cum se bucură cei care împart o pradă.
4. Fiindcă jugul care-i apăsa, drugul de pe umerii lor și toiagul celui care-i asuprește, le-ai zdrobit Tu ca în ziua înfrângerii lui Midian.
5. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei și orice haină tăvălită în sânge va fi arsă, va deveni hrană pentru foc.
6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi. I se va pune numele: „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii“.
7. Autoritatea Sa va crește și va fi o pace fără sfârșit pentru tronul lui David și pentru împărăția Sa. El o va întemeia și o va întări prin judecată și dreptate, de acum și pentru totdeauna. Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta.
8. Stăpânul a trimis un mesaj împotriva lui Iacov; mesajul va cădea asupra lui Israel.
9. Tot poporul – Efraim și locuitorii Samariei – va afla despre el, toți cei care, cu mândrie și aroganță în inimă, zic:
10. „Au căzut cărămizile, dar noi vom construi cu pietre cioplite! Sicomorii au fost tăiați, dar noi îi vom înlocui cu cedri!“.
11. Dar Domnul i-a ridicat împotriva lor pe vrăjmașii lui Rețin, i-a stârnit pe dușmanii lor:
12. arameii la est, și filistenii la vest; ei l-au devorat pe Israel cu toată gura! Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă.
13. Dar poporul nu s-a întors la Cel Ce îl lovea, nu L-a căutat pe Domnul Oștirilor.
14. Așa că Domnul a tăiat din Israel capul și coada, ramura de palmier și trestia, într-o singură zi.
15. Bătrânii și demnitarii sunt capul, iar profeții care învață minciuni sunt coada.
16. Cei ce conduc acest popor îl duc în rătăcire, iar cei ce sunt conduși de ei sunt înghițiți.
17. De aceea Stăpânul nu Se mai bucură de tinerii lor, nici nu mai are milă de orfanii și de văduvele lor, pentru că toți sunt lipsiți de evlavie și răi, orice gură vorbește spurcăciuni. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă.
18. Da! Răutatea arde ca un foc, distruge mărăcinii și spinii și aprinde desișul pădurii, din care se înalță un stâlp de fum.
19. Țara este arsă de furia Domnului Oștirilor, iar poporul este precum ceva de pus pe foc. Nimeni nu-și cruță fratele.
20. Unul jefuiește din dreapta și rămâne flămând, mănâncă din stânga și nu se satură; fiecare mănâncă din carnea rudeniei sale.
21. Manase îl mănâncă pe Efraim, și Efraim pe Manase, iar împreună ei îl mănâncă pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă.