Logo
🔍

Iacov 1 BVA

1. Iacov, sclav al lui Dumnezeu și al Stăpânului Isus Cristos, pentru evreii din diaspora: salutări!

2. Frații mei, atunci când treceți prin diferite încercări, să le considerați ca fiind (ocazia pentru) o mare bucurie,

3. știind că testarea credinței voastre produce răbdare;

4. iar răbdarea trebuie să își facă efectul până la sfârșit. Vă veți maturiza, veți fi compleți și astfel nu vă va lipsi nimic.

5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește (acum) înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu care o dă tuturor cu generozitate și fără să reproșeze.

6. Dar cine face această cerere, trebuie să o formuleze cu credință, fără să aibă dubii. Pentru că acela care are ezitări din acest punct de vedere, seamănă cu valul mării care își schimbă frecvent direcția sub influența vântului.

7. Cine se comportă așa, să nu aștepte să primească ceva de la Stăpân;

8. pentru că nu este un om constant, ci manifestă instabilitate în tot ce face.

9. Fratele care este într-o situație (materială) modestă, să se laude cu ieșirea lui din această stare;

10. iar cel care este bogat, să se laude atunci când ajunge să fie umilit – pentru că, oricum, și el este efemer ca o floare.

11. După ce răsare soarele și încălzește pământul din ce în ce mai mult, iarba se usucă; atunci floarea acesteia cade, iar frumusețea ei (anterioară) dispare. La fel se va întâmpla cu cel bogat și cu planurile lui.

12. Cine rezistă ispitei, este (apoi) un om fericit. El va fi declarat calificat să primească de la Dumnezeu coroana vieții pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.

13. Atunci când cineva este ispitit, nu trebuie să zică „Această ispită vine de la Dumnezeu!”; pentru că El nu poate fi tentat să facă ceva rău și nici nu provoacă pe om la păcat.

14. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui dorință păcătoasă.

15. Această dorință concepe și naște păcatul; iar din momentul în care (prin acceptarea lui) păcatul a afectat pe cineva, efectul (final al) acestuia este moartea!

16. Dragii mei frați, să nu vă trăiți viața bazați pe iluzii.

17. Orice dar bun și perfect provine de sus, de la Tatăl luminilor care rămâne mereu același. El nu Se schimbă ca umbra (făcută de soare).

18. Conform dorinței Sale, Dumnezeu ne-a născut prin Cuvântul Adevărului ca să fim (ca) primele „fructe” ale creației Lui.

19. Dragii mei frați, înțelegeți bine acest lucru: fiecare om trebuie să se grăbească mai bine să asculte decât să vorbească sau să se mânie;

20. pentru că mânia omului nu produce dreptatea lui Dumnezeu.

21. Astfel, să eliminați orice impuritate morală, orice răutate care are tendința să (vă) domine; și acceptați cu blândețe Cuvântul care a fost sădit în voi. Această decizie vă poate salva sufletele!

22. Nu fiți doar ascultători ai Cuvântului, înșelându-vă pe voi înșivă; ci puneți în practică învățăturile lui.

23. Acela care ascultă dar nu face așa cum a auzit, seamănă cu un om care își privește fața în oglindă.

24. După ce a plecat de la oglindă, uită ce i-a arătat ea despre el.

25. Dar cel care studiază cu atenție și în mod perseverent legea perfectă care este Legea libertății, reținând conținutul ei pentru a-l pune în practica vieții, va fi un om fericit în tot ce face.

26. Cine se consideră religios dar nu își poate controla limba, se înșală. El este un om care are o religie inutilă.

27. Religia considerată de Dumnezeu ca fiind curată și neafectată de ceva negativ, constă (în practică) în grija acordată orfanilor și văduvelor, în timp ce te ferești de influența rea a lumii.

»