Iacov 1 VDCL

1. Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere, vă dorește bucurie.

2. Frații mei, socotiți mare bucurie când veți cădea în felurite ispite,

3. știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

4. Dar răbdarea să‐și aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, neavând lipsă de nimic.

5. Iar dacă cineva dintre voi are lipsă de înțelepciune, să ceară de la Dumnezeu care dă tuturor cu dărnicie și nu înfruntă, și i se va da.

6. Dar să ceară cu credință, neîndoindu‐se de nimic; căci cine se îndoiește, seamănă cu valul mării mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo.

7. Căci să nu socotească acel om că va lua ceva de la Domnul;

8. este un bărbat îndoielnic, nestatornic în toate căile sale.

9. Iar fratele cel smerit să se laude în înălțarea lui,

10. și bogatul în smerirea lui, pentru că va trece ca o floare a ierbii.

11. Căci a răsărit soarele cu arșița sa și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și podoaba feței ei a pierit: așa și bogatul se va vesteji în umbletele sale.

12. Fericit este omul care rabdă ispita, pentru că după ce va fi găsit bun, va lua cununa vieții pe care a făgăduit‐o Domnul celor ce‐l iubesc.

13. Nimeni când este ispitit să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu este neispitit de rele și el nu ispitește pe nimeni.

14. Dar fiecare este ispitit, fiind tras și momit de pofta sa.

15. Apoi pofta, după ce a zămislit, naște păcat; iar păcatul, odată săvârșit, naște moarte.

16. Nu vă rătăciți, frații mei iubiți.

17. Orice dare bună și orice dar desăvârșit se pogoară de sus de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare.

18. El, de bunăvoia sa, ne‐a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim o pârgă a făpturilor sale.

19. Să știți, frații mei iubiți: orice om să fie ager la auzire, încet la vorbire, încet la mânie:

20. căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

21. De aceea, lepădând orice murdărie și revărsare de răutate, primiți cu blândețe cuvântul sădit, care poate să vă mântuiască sufletele.

22. Fiți dar împlinitori ai cuvântului și nu numai auzitori, înșelându‐vă pe voi înșivă.

23. Pentru că dacă cineva este auzitor al cuvântului și nu împlinitor, el seamănă cu un bărbat care își privește în oglindă fața sa din naștere;

24. căci s‐a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată ce fel de om era.

25. Cine s‐a uitat însă de aproape în legea desăvârșită, aceea a slobozeniei, și a stăruit în ea, nefăcându‐se un auzitor uituc, ci un făcător cu fapta, acesta va fi fericit în facerea lui.

26. Dacă i se pare cuiva că este religios în timp ce nu‐și ține limba în frâu, ci își amăgește inima, religia acestui om este deșartă.

27. Religia curată și fără pată la Dumnezeu și Tatăl este aceasta: a cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor și a se păzi pe sine însuși neîntinat de lume.