Iacov 3 BIV2014
1. „Vă spun dar, frații mei, să știți, Învățători mulți, să nu fiți, Pentru că aspră se arată, Atunci, a noastră judecată.
2. În multe feluri, toți greșim; Un lucru, trebuie să știm: Dacă un om nu a greșit, În vorbă, e desăvârșit, Putând să țină-n mâna lui, Mereu, frâiele trupului.
3. Dacă – de pildă – cailor, Vom pune frâie-n gura lor, Putem, ușor, să-i cârmuim Și al lor trup să-l stăpânim.
4. Corăbiile-apoi sunt mari Și-mpinse sunt, de vânturi tari; Totuși, o cârmă mică poate A le struni, precum socoate Cârmaciul, după gustul lui.
5. La fel, și limba omului: Un mădular mic se vădește, Dar cu mari lucruri se fălește. Căci, un foc mic, iute se-ntinde Și o pădure mare-aprinde.
6. Limba-i un foc, s-aveți dar știre, E-o lume de nelegiuire. Ea este mădularul care, Mereu, aduce întinare, Trupului nostru. Când o prinde Focul gheenei, ea cuprinde, Pe negândite-a vieții roată.
7. Omul ajuns-a ca să poată Să îmblânzească păsări, fiare, Viețuitoarele din mare,
8. Dar limba, n-o să reușească, Nicicând, ca să o îmblânzească, Pentru că ea e răul care Nu poți să-l ții în înfrânare Și-n cumpătare să se poarte, Căci are-n ea otrăvi de moarte.
9. Cu limba-L binecuvântăm, Pe Domnul, și îi blestemăm, Pe ceilalți oameni, care, iată, Asemeni sunt, cu-al nostru Tată, Căci fiecare – e știut – E după chipul Său făcut.
10. Aceiași gură, în ea are Blestem și binecuvântare! Dar eu vă spun, ca să se știe: Nu trebuie, așa, să fie!
11. Vă-ntreb acuma, fraților: Dacă e numai un izvor, Din el o să țâșnească-afară Și apă bună și amară?
12. Sau poate, oare, un smochin, Roadă să dea, ca de măslin? Sau poate da vița smochine? De-aceea – luați seama bine – Căci apa care e sărată, Nu va fi dulce, niciodată.
13. E cineva cari s-a văzut Că-i înțelept și priceput? Acela, cu buna purtare Și cu blândețea ce o are, S-arate faptele lui bune, Făcute cu înțelepciune!
14. Dar dacă voi ați adunat Pizmă amară, ne-ncetat, În inimă și, peste voi, Un duh de ceartă stă apoi, De laudă să nu vorbiți, Ca nu cumva voi să mințiți, În contra adevărului.
15. Înțelepciunea asta nu-i De sus venită, ci-i firească; E pământeană și drăcească.
16. Acolo unde se găsește Pizma, și cearta locuiește, Cu al ei duh; acel loc are Parte, mereu, de tulburare. Din tulburările acele, Ieși-vor numai fapte rele.
17. Iată, să știe-acum, oricine: Înțelepciunea care vine De sus – de la al nostru Tată – Este, întâi și-ntâi, curată. Ea, pașnică, s-a arătat, Blândă, ușor de-nduplecat, Plină – mereu – de îndurare. Ea, numai roade bune, are, Căci este fără părtinire Și nefățarnică, din fire.
18. Roada neprihănirii dată, Este în pace semănată Pentru cei cărora le place Și știu ca să aducă pace.”