Iacov 4 VDCL
1. De unde sunt războaie și de unde lupte între voi? Nu vin oare de aici, din poftele voastre care se oștesc în mădularele voastre?
2. Poftiți și n‐aveți; omorâți și pizmuiți și nu puteți dobândi: vă luptați și vă războiți; și n‐aveți pentru că nu cereți.
3. Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să cheltuiți în plăcerile voastre.
4. Preacurvelor, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Deci cine va voi să fie prieten al lumii se face vrăjmaș al lui Dumnezeu.
5. Sau vi se pare că în zadar vorbește scriptura? Oare cu pizmă dorește Duhul pe care l‐a făcut să locuiască în noi?
6. Însă dă un mai mare har. De aceea scriptura zice: Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți.
7. Supuneți‐vă deci lui Dumnezeu; dar împotriviți‐vă diavolului și el va fugi de la voi.
8. Apropiați‐vă de Dumnezeu și el se va apropia de voi. Curățiți‐vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți‐vă inimile, cei cu sufletul împărțit.
9. Simțiți durere și întristați‐vă și plângeți; râsul vostru să se prefacă în întristare și bucuria în rușine de voi înșivă.
10. Smeriți‐vă înaintea Domnului și el vă va înălța.
11. Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților. Cine vorbește de rău pe fratele său sau judecă pe fratele său, vorbește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea, nu ești făcător al legii, ci judecător.
Către cei ce fac planuri12. Unul singur este legiuitor și judecător: Cel ce poate să mântuiască și să piardă; dar tu cine ești, care judeci pe aproapele tău?
13. Veniți acum cei ce ziceți: Astăzi sau mâine vom pleca la cetatea cutare și vom face acolo anul și vom face negustorie și vom câștiga.
14. Voi care nu știți cele de mâine. Ce este viața voastră? Căci sunteți un abur care se arată puțin și apoi piere.
15. În loc să ziceți: Dacă va voi Domnul și vom trăi, vom face și aceasta sau aceea.
16. Dar acum vă lăudați cu lăudăroșiile voastre; orice laudă de felul acesta este rea.
17. Deci cine știe să facă bine și nu face, acela are păcat.