Logo
🔍

Iacov 5 BVA

«

1. Am acum ceva (special) de spus vouă, bogaților. Plângeți și jeliți-vă (anticipat) din cauza dezastrelor care vor veni peste voi.

2. Bogățiile voastre au putrezit; și hainele voastre au fost mâncate de molii.

3. Aurul și argintul vostru au ruginit; iar această oxidare va fi proba adusă împotriva voastră. Corpul vostru va fi mâncat de ea ca de foc! Voi v-ați adunat bogății (chiar și) în ultimele zile (ale existenței pământului).

4. Nu i-ați retribuit pe cei care au lucrat pentru voi secerându-vă recoltele. Ei strigă să fie ajutați; iar Stăpânul care este omnipotent, i-a auzit.

5. Ați trăit pe pământ în lux și în satisfacerea plăcerilor voastre personale. V-ați îmbuibat în ziua înjunghierii…

6. Ați condamnat și ați omorât pe cel corect care nu vi s-a opus!

7. Frații mei, până la venirea Stăpânului, voi să suportați cu răbdare tot ce vi se întâmplă. Agricultorul așteaptă cu răbdare ca pământul să fie udat de ploaia care vine la început și la sfârșit de sezon, pentru ca să poată culege apoi recolta valoroasă a pământului.

8. Și voi trebuie să aveți (aceeași) răbdare; și astfel să vă edificați inimile, pentru că venirea Stăpânului este aproape.

9. Fraților, nu mai formulați plângeri unii împotriva altora, ca să nu fiți condamnați la Judecată. Să știți că Judecătorul este chiar la ușă…

10. Frații mei, luați ca exemplu de suferință și de răbdare pe profeții care au vorbit în numele lui Iahve.

11. Desigur, noi îi considerăm fericiți pe cei care au demonstrat răbdare (prin modul lor de viață). De exemplu, ați auzit despre răbdarea lui Iov; și ați văzut cum a finalizat Iahve acest caz; pentru că El este plin de compasiune și de milă.

12. Frații mei, înainte de orice să rețineți că nu trebuie să jurați nici pe cer, nici pe pământ și nici să nu folosiți vreo altă formulă de jurământ. Ci când spuneți „Da!”, să fie „Da!” și în realitate; iar când spuneți „Nu!”, să rămână definitiv „Nu!”, ca să nu fiți condamnați.

13. Dacă este vreunul dintre voi afectat de dureri, să se roage! Cel care are bucurie în inimă, să cânte cântece de laudă (la adresa lui Dumnezeu)!

14. Dacă vreunul dintre voi este bolnav, să îi cheme pe bătrânii comunității de creștini, ca să se roage pentru el și să îl ungă cu ulei (de măsline) în numele Stăpânului.

15. Rugăciunea făcută cu credință va determina scăparea de (acea) boală, prin faptul că Stăpânul îl va face să fie sănătos. Iar dacă (acel om) a păcătuit, va fi iertat.

16. Vorbiți unii cu alții în mod sincer despre păcatele voastre personale și rugați-vă unii pentru alții. Astfel veți fi vindecați (și spiritual). Rugăciunea unui om corect este dinamică și are efect.

17. Ilie a fost un om la fel ca noi. Dar el s-a rugat insistent să nu plouă; și în consecință, în toată acea zonă nu a mai plouat trei ani și șase luni.

18. Apoi s-a rugat din nou; și atunci a venit ploaie din cer care a făcut pământul să producă recolte.

19. Fraților, este posibil ca vreunul dintre voi să se rătăcească de la adevăr și să fie readus (pe drumul corect) de un altul.

20. În acest caz, să știți că cine aduce înapoi un păcătos de pe drumul lui greșit, va salva un suflet de la moarte și va face ca multe păcate să fie acoperite.