Ieremia 1 BIV2014

1. Cuvintele lui Ieremia, Care e fiul lui Hilchia, Unul din preoții ce vin Din Anatot, din Beniamin.

2. Cuvântul Domnului, venit La Ieremia, a vorbit Pe vremea-n care Iosia, Ani treisprezece împlinea, De când fusese așezat, În Iuda, ca și împărat– Iar după spița neamului, Amon fusese tatăl lui;

3. Și pe când Ioiachim – cel care, Pe Iosia, părinte-l are – În Iuda a împărățit; Și până când a împlinit Ani unsprezece, ca-mpărat, Acela care s-a chemat Drept Zedechia, care – iată – Pe Iosia, îl are tată, Fiind în Iuda-nscăunat; Și până când a fost luat Ierusalimul – cum se știe – Pentru a fi dus în robie, În luna cinci a anului.

4. „Iată Cuvântul Domnului, Care la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

5. „Până când nici nu te-ai născut, Află că Eu te-am cunoscut. Nici nu erai încă-ntocmit, În pântece, când te-am găsit Că pentru planul Meu ești bun Și-am vrut deoparte să te pun Ca să te fac proroc al lor, Adică al neamurilor.”

6. Eu zis-am: „Doamne, mă gândesc Precum că nu știu să vorbesc, Căci un copil numai, sunt eu.”

7. Dar Domnul, la cuvântul meu, Răspuns-a-ndată: „Nu mai spune: „Sunt un copil”, căci te voi pune Să mergi unde-am să te trimit Ca să vestești ce-am poruncit.

8. Să nu te temi, pentru că Eu Voi fi cu tine tot mereu, Și am să-ți dăruiesc scăpare Când ai să fii în strâmtorare.”

9. Domnul, apoi, mâna Și-a-ntins Și buzele mi le-a atins, Zicând: „Iată, cuvântul Meu, În gura ta îl așez Eu.

10. Astăzi, peste-mpărați te pun Și peste neamuri și îți spun Care e sarcina ce-o ai; Să smulgi, să nimicești, să tai Și să dărâmi și să zidești Și-n urmă iarăși să sădești.”

11. Cuvântul Domnului, venit Din ceruri, astfel mi-a vorbit: „Hei, Ieremio! Spune-Mi oare, Ce vezi acum, în depărtare?” Străfulgerat de un fior, Am zis: „Eu văd un veghetor.”

12. Domnul a spus: „Bine-ai zărit, Căci Eu veghez, necontenit, Pentru că vreau, Cuvântul Meu Să fie împlinit, mereu.”

13. Domnul la mine a venit Și-a doua oară mi-a vorbit: „Ce vezi acum? Ce se zărește?” „Văd un cazan ce clocotește” – Răspuns-am eu. „Ale lui șoapte Se-aud de către miazănoapte.”

14. „Din miazănoapte” Domnu-a spus „Mare necaz, va fi adus Peste cei care se găsesc În țară și o locuiesc.

15. Căci am să-i chem pe împărați Și pe cei care sunt aflați În miazănoapte, ca să vie. Ale lor jilțuiri de domnie Vor fi – atuncea – așezate Chiar la intrarea în cetate, Lângă Ierusalim; iar ele, Adică jilțurile-acele, Au să se-nalțe fiecare, În contra zidurilor care Ierusalimu-l înconjoară. Au să se-nalțe, bunăoară, Pândind cetate cu cetate Care în Iuda sunt aflate.

16. Căci judecățile rostite, De Mine, fi-vor împlinite, Pentru că ei M-au părăsit Și răutăți au săvârșit: Tămâie dăruit-au ei, În fața altor dumnezei Și-n urmă toți s-au închinat La idolii ce i-au lucrat

17. Cu mâna lor. Dar tu, acum, Te pregătește pentru drum! Scoală! Încinge-ți coapsele Și du-te-apoi și spune-le Ceea ce am să-ți poruncesc! Fii tare, căci te însoțesc! Nu tremura în fața lor, Să nu te vadă temător, Căci altfel, te voi face Eu, De teamă-a tremura, mereu.

18. Astăzi e ziua potrivită, În cari cetate întărită, Am să te fac. De bună seamă, Tu vei fi zidul de aramă Și stâlpul cel din fier lucrat, În contra țării așezat, În contra împăraților, În contra-ntregului popor, În contra tuturor cei cari Se află-n Iuda, drept mai mari, Și împotrivă-apoi, la toți Cei cari, în țară, sunt preoți.

19. Iată că ei se vor lupta Cu toții, împotriva ta, Însă nu au să izbutească, Nicicând ca să te biruiască, Pentru că sunt cu tine Eu Și-ți dau scăpare, tot mereu. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”