Logo
🔍

Ieremia 1 VDC

1. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoții din Anatot, din țara lui Beniamin.

2. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,

3. și pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.

4. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

5. „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoșteam și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor.”

6. Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil.”

7. Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite și vei spune tot ce-ți voi porunci.

8. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.

9. Apoi Domnul Și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.

10. Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății, ca să smulgi și să tai, să dărâmi și să nimicești, să zidești și să sădești.”

11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.”

12. Și Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”

13. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.”

14. Și Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii țării.

15. Căci, iată, voi chema toate popoarele împărățiilor de la miazănoapte, zice Domnul, ele vor veni și își vor așeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porților Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur și împotriva tuturor cetăților lui Iuda.

16. Îmi voi rosti judecățile împotriva lor din pricina întregii lor răutăți, pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei și s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.

17. Dar tu încinge-ți coapsele, scoală-te și spune-le tot ce-ți voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.

18. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid de aramă împotriva întregii țări, împotriva împăraților lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării.

19. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap”, zice Domnul.

»