Logo
🔍

Ieremia 10 BTF2015

«

1. Ascultați cuvântul pe care DOMNUL vi-l vorbește, casă a lui Israel;

2. Astfel spune DOMNUL: Nu învățați calea păgânilor și nu vă descurajați la semnele cerurilor, pentru că păgânii sunt îngroziți de ele.

3. Pentru că obiceiurile popoarelor sunt deșertăciune, pentru că unul taie un copac din pădure, lucrarea mâinilor meșteșugarului, cu securea.

4. Ei îl împodobesc cu argint și cu aur; îl fixează cu cuie și cu ciocane, ca să nu se miște.

5. Ei sunt drepți ca un palmier, dar nu vorbesc; trebuie să fie cărați, deoarece nu pot merge singuri. Nu vă temeți de ei; căci nu pot face rău și nici nu este în puterea lor să facă bine.

6. Deoarece nu este nimeni asemenea ție, DOAMNE; tu ești mare și numele tău este mare în putere.

7. Cine nu s-ar teme de tine, Împărate al națiunilor? Pentru că ție ți se cuvine teama; deoarece printre toți înțelepții națiunilor și în toate împărățiile lor, nu este nimeni asemenea ție.

8. Dar ei sunt cu toții neghiobi și nebuni; trunchiul este o doctrină a deșertăciunilor.

9. Argintul întins în plăci este adus din Tarsis și aurul din Ufaz, lucrarea meșteșugarului și a mâinilor topitorului; albastru și purpuriu este îmbrăcămintea lor; toate sunt lucrarea celor iscusiți.

10. Dar DOMNUL este adevăratul Dumnezeu, el este Dumnezeul cel viu și un împărat veșnic; la furia lui pământul se va cutremura și națiunile nu vor fi în stare să suporte indignarea lui.

11. Astfel să le spuneți: Dumnezeii care nu au făcut cerurile și pământul, ei, chiar ei, vor pieri de pe pământ și de sub aceste ceruri.

12. El a făcut pământul prin puterea lui, el a întemeiat lumea prin înțelepciunea lui și a întins cerurile prin discernământul lui.

13. Când își înalță vocea, o mulțime de ape sunt în ceruri, și el face aburii să se înalțe de la marginile pământului; el face fulgere împreună cu ploaia și scoate vântul din tezaurele lui.

14. Fiecare este neghiob în cunoaștere; fiecare topitor este încurcat de chipul cioplit; căci chipul lui turnat este falsitate și nu este suflare în ele.

15. Sunt deșertăciune și lucrarea înșelătoriilor; vor pieri în timpul cercetării lor.

16. Partea lui Iacob nu este ca ei, pentru că el este făuritorul a toate lucrurile; și Israel este toiagul moștenirii lui: DOMNUL oștirilor este numele lui.

17. Strânge-ți lucrurile tale din țară, locuitor al fortăreței.

18. Pentru că astfel spune DOMNUL: Iată, de data aceasta voi azvârli pe locuitorii țării și îi voi strâmtora, ca ei să afle cum este.

19. Vai mie din cauza vătămării mele! Rana mea este apăsătoare; dar eu am spus: Cu adevărat aceasta este o durere și trebuie să o sufăr.

20. Cortul meu este prădat și toate frânghiile mele sunt rupte; copiii mei au ieșit de la mine și nu mai sunt; nu mai este nimeni să îmi întindă cortul și să îmi ridice perdele.

21. Pentru că păstorii au devenit neghiobi și nu l-au căutat pe DOMNUL; de aceea nu vor prospera și toate turmele lor vor fi împrăștiate.

22. Iată, zgomotul unui zvon a venit și o mare răscoală din țara de nord, ca să prefacă cetățile lui Iuda într-un pustiu și o vizuină de dragoni.

23. DOAMNE, știu că nu în om este calea sa; nu ține de omul care umblă să își îndrepte pașii săi.

24. Corectează-mă, DOAMNE, dar cu judecată, nu în mânia ta, ca nu cumva să mă nimicești.

25. Toarnă-ți furia asupra păgânilor care nu te cunosc și asupra familiilor care nu cheamă numele tău, pentru că l-au mâncat pe Iacob și l-au înghițit și l-au mistuit și i-au pustiit locuința.

»