Logo
🔍

Ieremia 14 NTR

« Secetă, foamete și sabie

1. Cuvântul Domnului, spus lui Ieremia cu ocazia secetei:

2. „Iuda bocește, iar porțile cetăților lui sunt slăbite. Oamenii sunt posomorâți din cauza țării. Strigătul Ierusalimului se înalță.

3. Cei măreți își trimit slujitorii după apă. Ei se duc la fântâni, dar nu găsesc apă. Se întorc cu vasele goale. Rușinați și dezamăgiți, își acoperă capul,

4. din cauza pământului crăpat, căci n-a mai plouat în țară. Plugarii sunt dezamăgiți și își acoperă capul.

5. Chiar și cerboaica de pe câmp naște și își părăsește puii, pentru că nu găsește iarbă.

6. Măgarii sălbatici stau pe înălțimi golașe și gâfâie ca șacalii. Li se topesc ochii căci nu este iarbă“.

7. Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, Doamne, pentru Numele Tău! Căci necredincioșiile noastre sunt multe; am păcătuit împotriva Ta.

8. O, Speranță a lui Israel, Salvatorul lui în vreme de necaz, de ce ești ca un străin în țară și ca un trecător care se oprește să înnopteze?

9. De ce ești ca un om înmărmurit, ca un viteaz care nu poate salva? Tu ești în mijlocul nostru, Doamne și Numele Tău este chemat peste noi! Nu ne părăsi!

10. Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Pentru că le place să hoinărească și nu-și țin în frâu picioarele, Domnul nu-Și găsește plăcerea în ei. Acum, El Își va aduce aminte de nelegiuirea lor și-i va pedepsi pentru păcatele lor“.

11. Domnul mi-a zis: ‒ Nu mijloci pentru binele acestui popor,

12. căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi-de-tot și daruri de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi nimici prin sabie, prin foamete și prin molimă.

13. Eu am răspuns: ‒ Ah, Stăpâne Doamne! Iată, profeții lor le zic: „Nu veți vedea sabie și nu veți avea parte de foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică“.

14. Dar Domnul mi-a zis: ‒ Profeții lor profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i-am trimis, nu Eu i-am împuternicit și nu Eu le-am vorbit. Ei vă profețesc vedenii mincinoase, divinații, lucruri de nimic și înșelăciunea inimii lor.

15. De aceea, așa vorbește Domnul despre profeții care profețesc în Numele Meu: „Nu Eu i-am trimis să vă spună că sabia și foametea nu vor fi în țara aceasta“. Profeții aceștia vor pieri uciși de sabie și de foamete,

16. iar oamenii cărora ei le profețesc vor fi scoși afară și întinși pe străzile Ierusalimului din cauza foametei și a sabiei. Nu va fi nimeni să-i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soțiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fetele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra capetelor lor.

17. Spune-le cuvântul acesta: „Ochii mei să verse lacrimi zi și noapte și să nu se oprească, pentru că fecioara, fata poporului meu, a suferit o rană cumplită, o lovitură dureroasă.

18. Dacă ies pe câmp, iată-i pe cei străpunși de sabie. Dacă intru în cetate, iată-i pe cei bolnavi de foamete. Chiar și profetul și preotul cutreieră țara fără să știe încotro merg“.

19. ‒ Ai respins Tu de tot pe Iuda și a detestat sufletul Tău atât de mult Sionul? De ce ne-ai lovit în așa fel încât nu mai este nicio vindecare pentru noi? Noi așteptam pacea, dar n-a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare!

20. Doamne, recunoaștem atât răutatea noastră, cât și nelegiuirea strămoșilor noștri, căci am păcătuit împotriva Ta.

21. Pentru Numele Tău, nu disprețui și nu desconsidera tronul gloriei Tale! Amintește-Ți de legământul pe care l-ai făcut cu noi și nu-l rupe!

22. Este oare printre idolii deșerți ai națiunilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea averse? Nu, ci Tu dai ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru! De aceea noi ne punem speranța în Tine, căci Tu ești Cel Ce faci toate aceste lucruri.

»